08:37:32 25.04.2024
Stiri

„Subutex” adus ilegal din Franța și vândut în R. Moldova: Afacere ilegală de sute de mii de lei

Social 06.06.2019 12:01 Vizualizări1040 Autor: Ziarul National
„Subutex” adus ilegal din Franța și vândut în R. Moldova: Afacere ilegală de sute de mii de lei


Doi indivizi din Orhei, cu vârste de 26 și 32 de ani, au fost reținuți în fagrant delict, în momentul când primeau un colet transmis din Franța cu transportul de rută și în care se aflau droguri de tip „Subutex”.

Cele 189 de pastile „Subutex” erau camuflate în cutii cu produse de cofetărie, valoarea cărora pe piața neagră constituie aproximativ 300 000 de lei.

Oamenii legii spun că acest grup criminal organizat cumpăra drogurile din Franța și le introducea clandestin pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul mijloacelor de transport care activau pe rutele internaționale.

Pe lângă cei doi suspecți, au fost reținute și alte două persoane bănuite de implicare în această afacere.

Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, ei riscă închisoare până la 10 ani pentru contrabandă și până la 15 ani pentru circulația ilegală a drogurilor.

Procurorii încearcă acum să identifice toate persoanele implicate în această afacere cu droguri.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md