Ultima oră: Fuziunea FCA – Renault Group a fost anulată

(update 06.06.2019) Doar zece zile au trecut de când Renault Group și FCA (Fiat Chrysler Automobiles) au anunțat pregătirea lor pentru o fuziune. Ca rezultat, trebuia să se creeze o singură companie, producătoare de vehicule, ale cărei acțiuni urmau a fi distribuite în mod egal între parteneri. Astăzi, cu toate acestea, ambele părți la fel de neașteptat au emis nişte comunicate de presă cu privire la anularea înţelegerii.

Într-o scurtă declaraţie, FCA comunică despre faptul că a decis la reuniunea Consiliului de Directori să “oprească imediat” procesul de fuziune cu Renault Group. Motivul este situația politică actuală din Franța, despre care se presupune că nu contribuie la desfășurarea cu succes a tranzacției. Atât, mai multe detalii cei de la FCA nu au oferit.

Aparent, această decizie a fost luată în mod unilateral, pentru că în comunicatul de presă deosebit de scurt al francezilor, lucrurile par atât de dur. Consiliul de Administrație al Renault Group “continuă să studieze cu interes” propunerea FCA cu privire la o posibilă fuziune, dar decizia a trebuit să fie amânată din cauza cererii Guvernului francez (care deține 15% din acțiunile Renault) pentru a amâna votul necesar. În plus, presa franceză scrie că Nissan, care deține, de asemenea, 15% din Grupul Renault, s-a opus fuziunii.


(27.05.2019) Ultima oră: FCA a propus Renault să formeze al treilea cel mai mare grup auto din lume! Reacţia francezilor

Conducerea concernului FIAT Chrysler Automobiles a propus în mod oficial grupului Renault un parteneriat sub forma unei fuzionări. O scrisoare care cuprinde oferta, dar şi ce s-ar putea de câştigat în perspectivă pe seama unei astfel de afaceri, a fost expediată companiei franceze astăzi.

În acest context, ţinem să amintim că nu este pentru prima dată când auzim despre o posibilă coagulare dorită de FCA cu un alt gigant auto. Aproape toţi producătorii mari de automobile au fost luaţi în considerare ca potenţiali parteneri, însă de această dată se pare că se apropie semnarea unui acord definitoriu.

Fiat Chrysler Automobiles (FCA) headquarters are seen in Turin, Italy, July 21, 2018. REUTERS/Massimo Pinca

În această dimineaţă grupul Renault a confirmat printr-un comunicat de presă că a primit scrisoarea, iar Consiliul de Administrație al Renault deja s-a întâlnit pentru a discuta pe marginea acestui subiect. În cadrul dialogului dintre managerii de top s-a decis să nu se grăbească lucrurile şi în această după amiază a mai fost lansat un comunicat în care se spune, cităm:

“După o revizuire atentă a termenilor propunerii amicale a FCA, Consiliul de Administrație a decis să studieze cu interes oportunitatea unei astfel de combinații de afaceri, care va spori atât amprenta de producţie a Groupe Renault, cât şi va crea o valoare adiţională pentru Alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi. Noi detalii vor urma la timpul cuvenit pentru a informa piața cu privire la rezultatele acestor discuții, în conformitate cu legile și reglementările aplicabile”.

Aşadar, dacă tot FCA a venit cu propunerea, să analizăm ce îşi doreşte grupul auto care deţine mărcile Abarth, Alfa Romeo, Chrysler, Dodge, FIAT, FIAT Professional, Jeep, Lancia, Maserati şi Ram Trucks. În cazul în care se va spune DA, va fi formată societate pe acţiuni comună, înregistrată în Olanda, acţiunile căreia să fie distribuite egal între parteneri 50/50.

Luând în considerare volumul vânzărilor de anul trecut ale Groupe Renault, rezultatul unei astfel de fuzionări va fi un jucător global care va fi devansat doar de grupurile VW şi Toyota. Totuşi, dacă vor fi luate în calcul şi vânzările Nissan-Mitsubishi, producători care împreună cu Renault deja formează o alianţă, atunci cifra totală poate urca liber până la cel puţin 15 milioane de vehicule!

Şi beneficiile pe care le vor avea cele două companii în urma fuzionării sunt evidente. Prima companie, Renault, va primi dividende de pe piața americană, acolo unde pozițiile Chrysler sunt în mod tradițional puternice (în special în segmentul pick-up-urilor). În schimb, firma italiano-americană își va consolida poziția pe piața europeană, cu orientare chiar şi spre Federaţia Rusă, dar şi cu acces la tehnologiile alianţei existente, inclusiv cele de propulsie electrificată. Cei de la FCA s-au grăbit deja să facă şi un calcul al efectului economic în urma unificării proceselor de proiectare şi achiziţie: economii anuale de 5 miliarde de euro.

Încă un lucru interesant de menţionat este că aproximativ un miliard de euro din această sumă vor fi vărsaţi în conturile companiilor Nissan şi Mitsubishi, deși influența japoneză în alianţa actualizată va fi semnificativ diminuată. De exemplu, se prevede ca, Consiliul de Administraţie al noului grup auto să cuprindă 11 reprezentanți ai FCA și Renault, doar unul de la Nissan și nici unul de la Mitsubishi! În această ordine de idei, se pare că eventuala înţelegere dintre FCA şi grupul Renault va veni drept o “lecţie” pentru Nissan, membra alianţei globale actuale care luptă pentru o mai mare influenţă în interior.

Cu toate acestea spuse, este deocamdată prematur să vorbim despre un nou jucător pe piaţă până când Groupe Renault nu va veni cu o decizie clară, deși un reprezentant al Guvernului Franței, Sibet Ndiaye, a făcut deja o declarație pentru presa locală că statul francez, care deține 15% din acțiunile grupului Renault, are o atitudine pozitivă faţă de o astfel de fuziune.

Iată textul complet al scrisorii pentru mai multe detalii: (actualizează pagina dacă nu apare imediat)

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/