Oraşele cu cele mai mari ambuteiaje: Bucureştiul este al treilea în Europa

Compania TomTom, cunoscută în lume mai ales pentru serviciile şi sistemele de navigaţie pe care le oferă inclusiv în automobile, a prezentat un raport numit TomTom Traffic Index care detaliază situația traficului în 403 orașe din 56 de ţări din întreaga lume. Din păcate Chişinăul nu a fost şi nici nu este inclus aici, însă avem o analiză a aglomerației din Bucureşti.

FOTO: realitatea.net

Metropola Mumbai ocupă locul de top în acest an. Şoferii de acolo trebuie să se aştepte ca în mediu să petreacă în trafic cu 65% mai mult timp decât cel planificat iniţial pentru călătorie. Următorul oraş în clasamentul global este capitala columbiană Bogota (63%), Lima din Peru (58%), New Delhi din India (58%) și capitala Rusiei, Moscova (56%). Acestea sunt primele cinci cele mai aglomerate oraşe din lume.

În particular pe continentul european, un top cinci este compus din Moscova (56%), Istanbul (53%), București (48%), Sankt Petersburg (47%) și Kiev (46%), în timp ce oraşe ca Bruxelles (37%), Londra (37%) și Paris (36%) ocupă locurile 11, 12 și 13 respectiv.

Ambuteiajele de pe drumuri au crescut la nivel global în ultimul deceniu și în aproape 75% din orașele pe care TomTom le include în noul raport de trafic au înregistrat creşteri în această privinţă sau şi-au menţinut un nivel stabil, în timp ce din 403 doar în 90 s-au înregistrat descreșteri.

Vezi şi: (video) O întrecere cu două Tesla a demonstrat avantajul tunelelor construite de firma lui Elon Musk

Revenind la capitala vecinilor de peste Prut, a 11-lea cel mai aglomerat oraş din cele 403, aflaţi că ziua cel mai puțin aglomerată în 2018 a fost 8 aprilie, iar ziua cea mai aglomerată 5 decembrie, cu un index de aglomerație de 84%. Dimineața, indicele de congestie este de 89%, iar seara 94%, timpul petrecut în plus în trafic fiind de 27-28 de minute.

În 2017, Bucureștiul se afla al fel pe locul 3 în topul celor mai aglomerate din Europa şi pe locul 10 dintr-o listă de 376 de oraşe.

Vezi şi: (video) Soluţie pentru evitarea ambuteiajelor? A fost lansată o aplicaţie de monitorizare a vehiculelor Exdrupo

FOTO: psychologicalscience.org

Vezi şi: Interesant! Cum timp de 7 ani se va încerca reducerea numărului de maşini în Tel Aviv, Israel

Vezi cum se desfăşoară traficul în prezent prin Dubai, New York, Paris sau Londra:

[embeddoc url=”https://media.autoblog.md/2019/06/TomTomTrafficIndex-Ranking-2018-full.pdf” download=”none”]

Cmentariile sunt închise