Tragedie în Germania, după prăbuşirea unui balon. 10 turişti, la un pas să ardă de vii

Unsprezece persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare critică, după ce un balon cu aer cald s-a prăbuşit marţi în nord-vestul Germaniei, a informat poliţia locală, citată de dpa.

Foto: Brigada de pompieri din Marsberg

Preliminar, pilotul a pierdut controlul asupra balonului când acesta se pregătea să aterizeze, în apropiere de oraşul Marsberg din regiunea Sauerland.

Acest lucru a făcut ca nacela balonului să se răstoarne la aproximativ un metru de sol, a precizat marţi seară un purtător de cuvânt al poliţiei germane, confirmând primele informaţii apărute în cotidianul Bild.

Există indicii că nacela a luat foc, iar răniţii - printre care şi pilotul - ar fi suferit arsuri.

În balon, în afara pilotului se aflau zece turişti dintr-un land vecin, Hessa.

Echipajele de salvare au intervenit la locul incidentului, iar poliţia a oferit informaţii actualizate pe Twitter.

Sursa: Agerpres


Pub