„Cei care doresc să-și ia rămas bun de la colegul nostru, Virgiliu Brașoveanu, o pot face mâine, între orele 15.00-19.00 la mănăstirea Ciuflea din capitală, str. Ciuflea, 12.
Înmormântarea va avea loc vineri, începând cu ora 10.00, la cimitirul din comuna Stăuceni.
De asemenea, vineri, ora 8.00, la sediul Ministerului Afacerilor Interne (intrarea de pe strada Vasile Alecsandri) vor fi puse la dispoziție 2 autobuze pentru transportarea persoanelor spre comuna Stăuceni, unde vor avea loc funeraliile.
Pentru detalii, apelați la numărul: 069976910”, se arată într-un comunicat.
Virgiliu Brașoveanu era unul dintre cei mai apreciați cameramani din Moldova, având o experiență de aproape 20 de ani în domeniu. Pleacarea prematură din viață i-a șocat pe toți cei care l-au cunoscut, de la actuali și foști colegi, până la șeful IGP sau chiar ministrul interimar, Alexandru Jizdan care au transmis mesaje emoționante de condoeanțe.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!