image
Sursa foto: jurnal.md

ACUM și PSRM, după discuții: „Mergem să consultăm fracțiunile și după amiază vom avea o nouă întâlnire”

Discuțiile între blocul ACUM și PSRM la Parlament s-au încheiat. După întrevedere, liderii blocului ACUM și cei ai PSRM au precizat că merg să convoace fracțiunile pentru a discuta subiectele abordate cu PSRM, iar după amiază va avea loc o nouă întâlnire, reieșind din consultările cu fracțiunile pe care le reprezintă.

„Am vorbit despre riscurile iminente ca RM să piardă acordul cu FMI, iar asta ar duce la imposibilitatea dezghețării finanțării externe. Acest blocaj artificial creat face rău oamenilor. Am reiterat pozițiile ferme în ce privește vectorul de dezvoltare al RM, și aici vorbim în mod clar de Parteneriatul Estic, despre Acordul de Asociere, care sunt opțiunile noastre de parteneriat cu statele din vecinătate. Punctul de pornire este pachetul de deoligarhizare și garanția că acesta va fi votat și implementat”, a precizat Andrei Năstase.

„Acum mergem să discutăm cu fracțiunile blocului despre ceea am discutat cu PSRM, iar după amiază urmează să aibă loc o altă discuție. Se va ajunge sau nu la vreo decizie, nu știm. La moment nu am convenit nimic”, a adăugat Maia Sandu.

La rândul ei, președinta PSRM, Zinaida Greceanîi, a declarat că „pozițiile sunt foarte rigide”.

„Mergem să consultăm fracțiunea. După consultări, venim și vedem ce facem mai departe. Până când, am văzut că pozițiile sunt foarte rigide, n-am văzut că este o deschidere. De aceea urmează să vedem ce va urma după masă, când ne vom convoca”, a punctat Greceanâi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: