PSRM după a doua rundă de negocieri cu Blocul ACUM: „Nu putem să cedăm funcția de speaker al Parlamentului și o să insistăm în continuare”

După ce întrevederea de dimineață a reprezentanților PSRM cu Blocul ACUM nu a avut succes, iată că liderii formațiunilor s-au dat întâlnire, din nou, la Parlamentul Republicii Moldova. Astfel, după cea de-a doua rundă de negocieri, PSRM susține că rămâne ferm pe poziție și cer de la Blocul ACUM funcția de președinte al legislativului, din motiv că formațiunea a obținut cele mai multe voturi și mandate în urma alegerilor parlamentare.

Foto: UNIMEDIA

„Pozițiile au rămas aceleași, inclusiv și la Blocul ACUM. Noi am consultat fracțiunea. Blocul ACUM vor să votăm premierul ACUM, speaker-ul ACUM și pachetul de legi al blocului ACUM. Evident că noi nu putem permite acest lucru. Nu putem să cedăm funcția de speaker a Parlamentului și o să insităm în continuare. Ei au rămas să se gândească. Poziția noastră este clară. Înafară de Blocul ACUM nu am discutat cu nimeni. Decizia este suverană a fracțiunii PSRM”, a declara lidera PSRM, Zinaida Greceanîi.

De menționat că reprezentanții Blocului ACUM au declarat că nu vor ieși în fața presei pentru a oferi declarații după a doua rundă de discuții cu PSRM.

UNIMEDIA amintește că după o oră și jumătate de discuții, Blocul ACUM și PSRM nu au ajuns la un punct comun. În acest sens, fracțiunile reprezentate de Zinaida Greceanîi, Maia Sandu și Andrei Năstase au declarat că se întrunesc pentru a dezbate subiectul. Astfel, în această după-amiaza urmează încă o nouă întrunire dintre PSRM și Blocul ACUM.

Amintim că ieri, 3 iunie, Blocul ACUM a făcut o ultimă invitație Partidului Socialiștilor, pentru a-i convinge să voteze pachetul de legi antioligarhice.


Pub