Neconcordanțe de milioane în rapoartele financiare ale Ministerului Afacerilor Interne. Ce a depistat Curtea de Conturi

Anticoruptie.md
03/06/2019
Foto: CIJM

Alocații nevalorificate, clădiri și terenuri de zeci de milioane neluate în evidență, active materiale uzate sau învechite moral incluse în rapoartele financiare, precum și proceduri de achiziție tergiversate sau efectuate la limita legii, sunt constatările auditorilor Curții de Conturi (CCRM), care au examinat recent rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) privind executarea bugetului în anul 2018.

Autorii raportului au menționat că opt instituții din subordinea acestui minister nu au valorificat alocații în mărime de 110 milioane de lei, preponderent pentru procurarea mijloacelor fixe și cheltuielile de personal.

De asemenea, auditorii Curții de Conturi au menționat în raportul lor că două instituții din subordinea MAI nu au contabilizat 71 de clădiri, iar altele cinci – 39 de terenuri. Astfel, au rămas în afara raportării bunuri în valoare de aproape 84 de milioane de lei.

„Au fost stabilite unele deficiențe la înregistrarea drepturilor patrimoniale la organele cadastrale asupra terenurilor și clădirilor/construcțiilor din gestiunea instituțiilor din subordinea ministerului, constatându-se necadastrarea a 572 de clădiri și a 56 de terenuri. Acest fapt afectează raportarea veridică a situației patrimoniale, generând riscul integrității patrimoniului”, mai menționează autorii raportului.

Auditorii au mai remarcat că responsabilii MAI au majorat nejustificat, cu 17,4 milioane de lei, uzura mijloacelor fixe și amortizarea activelor nemateriale reflectată în rapoartele financiare. MAI și instituțiile subordinate au stocate cantități enorme de mijloace de transport uzate, mașini și utilaje, echipament militar, fond de bibliotecă, filme și alte materiale circulante învechite moral și faptul că au fost trecute în rapoarte a afectat raportarea fidelă și reală a situațiilor financiare în mărime de 86 de milioane de lei.

Și la capitolul cheltuieli de personal Curtea de Conturi a depistat nereguli. Pe de o parte, auditorii CCRM au relevat că MAI cheltuiește pentru angajații săi circa 1,8 miliarde de lei, însă nu au valorificat alocații în mărime de 9,3 milioane. Pe de altă parte, anul trecut au rămas vacante 2.362 de unități de funcții preponderent cu statut special, ceea ce a permis economisirea a 169 de milioane de lei la capitolul remunerarea muncii, care au fost utilizate pentru premierea angajaților ministerului.

Totodată, peste 3.000 de angajați ai MAI au restanțe la concediul anual, care au acumulat neregulamentar, în 1990–2016, 243.000 de zile de concediu nefolosite, ceea ce impune obligații legale față de personalul încadrat de aproape 66 de milioane de lei. În același timp, angajaților Inspectoratul Național de Patrulare le-au fost plătite și achitate indemnizații în mărime de 1,9 milioane de lei pentru activități de prevenire și combatere a terorismului, însă Regulamentul intern al Inspectoratului nu prevede expres astfel de atribuții și competențe, relevă auditul.

Neconcordanțe au fost depistate și în procesul de achiziții publice. Nu au fost publicate anunțuri de intenție în Buletinul Achizițiilor Publice în cazul a 65 de contracte în valoare de 120 de milioane de lei. În același timp, au fost planificate inexact sau au fost tergiversate procedurile de achiziție, ceea ce a dus la nevalorificarea alocațiilor în mărime de 102 milioane de lei.

„În acest context, se relevă că aceeași contribuție a Guvernului în valoare de 13,3 milioane de lei destinată implementării Programului Operațional comun România - Republica Moldova a fost realocată Centrului sportiv „Dinamo” pentru reparația capitală a bazinului, iar din cauza neorganizării procedurii de achiziție alocațiile au rămas nevalorificate”, se mai arată în raportul Curții de Conturi.

Anticoruptie.md
03/06/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii