Un val de caniculă lovește India: Cetățenii, avertizați de autorități

Temperaturile au urcat la 48 de grade Celsius în urma unui val de căldură care a cuprins largi porţiuni din nordul, vestul şi centrul Indiei, potrivit relatărilor din presă şi precizările făcute vineri de autorităţi.

Foto: Newsfirst

Potrivit Biroului Meteorologic din India, "există condiţii pentru producerea unui val de căldură sau a unui val de căldură extremă", în statele nordice Uttar Pradesh şi Rajasthan, precum şi în statele Maharashtra (vest) şi Madhya Pradesh (centru), transmite Agerpres.

Cea mai ridicată temperatură din sezonul estival a fost înregistrată în localitatea Sri Ganganagar din statul Rajasthan, unde mercurul termometrelor a urcat vineri la 48,8 grade Celsius, potrivit previziunilor comunicate pe Twitter de agenţia meteo privată Skymet Weather.

În capitala New Delhi mercurul termometrelor a ajuns joi până la 46,8 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură înregistrată în luna mai din 2013, a mai precizat agenţia.

Condiţiile caniculare vor continua, potrivit prognozelor, cel puţin până marţi în cea mai mare parte a acestor regiuni, au precizat autorităţile, care au îndemnat oamenii să evite să iasă din locuinţe la orele prânzului, să poarte pălării şi haine lejere şi să se hidrateze corespunzător.


Pub