(video/foto/update) Prima ședință de judecată în al treilea dosar deschis pe numele lui Veaceslav Platon, amânată. Avocat: „Domnul Șor și-a amintit de careva tranzacții”

Prima ședință de judecată în al treilea dosar deschis pe numele lui Veaceslav Platon a fost amânată până la data de 7 iunie, ora 12:00, din motiv că nu i-a fost înmânat rechizitoriul în limba rusă. Despre aceasta a anunțat avocatul lui Platon, Alexandru Bodnariuc. De asemenea, apărătorul susține că omul de afaceri încă nu a făcut cunoștință cu materialele cauzei.

Foto: Igor ROTARI / UNIMEDIA

„Domnul Șor și-a amintit de careva tranzacții, care le-a făcut șu spune că este vinovat clientul nostru. Realitatea este alta, o să vă demonstrăm prin probele care o să le prezentăm în instanța de judecată. Astăzi a fost înaintat un demers de către procuror ca șentința să se desfășoare cu ușile închise, ca să nu fie permis accesul presei. La data de 4 februarie 2019 a fost ultima întrevedere cu Platon, iar la 7 martie, după inicdentul cu Avocatul Poporului, am avut o întrevedere unde a durat 40 de minute. După aceasta, până în prezent, în fiecare zi ne prezentăm, dar nu avem acces.”, menționează avocatul.

(update 15:40) Veaceslav Platon a fost escortat de zeci de mascați de la prima ședință de judeactă în cel de-al treilea dosar pornit pe numele său.

(update 14:50) Veaceslav Platon a fost adus la ședința de judecată, iar instituția este împânzită de mascați.

Astăzi la Judecătoria Buiucani are loc prima ședință de judecată în al treilea dosar deschis pe numele lui Veaceslav Platon. Ca și în celelate două dosare, omul de afaceri este acuzat de fraudă legată de furtul miliardului din trei bănci din Republica Moldova, iar principalul martor este deputatul Ilan Șor.

Platon / Sursa:captură video
Platon / Sursa:captură video
Platon / Sursa:captură video
Platon / Sursa:captură video
Platon / Sursa:captură video

Potrivit avocatului lui Platon, Ion Crețu, procuratura ar ignora declarațiile bancare potrivit cărora Ilan Șor ar fi beneficiarul banilor de furtul cărora este învinuit Platon, scrie NewsMaker.

Protrivit materialelor pe caz, Platon, folosindu-se de influnța pe care o deținea la conducerea Moldinconbank (MICB), l-ar fi convins pe Ilan Șor să ia credite de la MICB pentru companiile Biro media, Univet Invest, Contrade, Molint, Talnes, Lavima Impex, conduse de Șor. Creditele, în valoare totală de 23.410.984 dolari, 43, au fost emise în perioada 23 decembrie 2013-30 aprilie 2014.

Potrivit procurorilor, Platon ar fi asigurat eliberarea acestor credite, printr-o înțelegere cu vicepreședinele MICB, Vitalie Grozoi.

Amintim că la 20 aprilie 2017, Veaceslav Platon a fost condamnat în prima instanță la 18 ani de închisoare, pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, fapt ce a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu aproximativ 800 de milioane de lei.

De asemenea, astăzi, 22 februarie, Ministerul rus de Interne aduce acuzații liderului Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, și omului de afaceri, Veaceslav Platon, de organizarea unei grupări criminale internaționale și retragerea ilegală a banilor din Federația Rusă. Plahotniuc și Platon ar fi organizat un grup criminal internațional care a retras ilegal mai mult de 37 de miliarde de ruble din Rusia în 2013-2014 (cu rata actuală de aproximativ 560 milioane dolari).


Pub