image
Sursa foto: privesc.eu

Rodica Berdilo, magistrata care a declarat nevalid mandatul de primar al lui Andrei Năstase, avansată în grad

Rodica Berdilo, magistrata care, în iunie 2018, a declarat nevalid mandatul de primar al lui Andrei Năstase, a fost avansată la gradul cinci de calificare. Decizia a fost luată marți, 28 mai, de Consiliului Superior al Magistraturii. 

Gradele de calificare conferite judecătorilor au un caracter onorific şi reflectă aprecierea rezultatelor activităţii, a calităţii actelor de justiţie adoptate, a nivelului de profesionalism şi de comportament a judecătorului.

Conform legii, gradul cinci poate fi acordat după expirarea unui an de la numirea pentru prima dată în funcţie judecătorilor care au susţinut evaluarea performanţelor cu calificativul „foarte bine” şi „excelent” la ultima evaluare, nu au fost supuşi răspunderii disciplinare pe parcursul ultimului an de activitate și nu au fost suspendaţi din funcţie în baza art. 24 alin. (1) lit. a), c). 

Prin hotărârea Colegiului de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor (CEP) din 17 mai, Rodica Berdilo a acumulat în total 83 de puncte și a fost evaluată cu calificativul „foarte bine”. În decizia membrilor CEP, între altele, se menționează că „motivarea hotărârilor (emise de Rodica Berdilo, n.r.) se efectuează la un nivel înalt, astfel, conținutul hotărârilor emise atestă expunerea consecventă şi coerentă a conţinutului faptologic, terminologia juridică fiind utilizată corect, fiind ușor urmărită expunerea logică a soluţiei şi încadrarea juridică a materialului”. „În partea ce ține de organizarea activității profesionale, judecătoarea Rodica Berdilo îşi exercită obligaţiile de serviciu demonstrând abilităţi profesionale la un nivel înalt, respectă etica profesională, asigură apărarea drepturilor și libertăților persoanelor, onoarei și demnității acestora, își desfășoară munca în conformitate cu cerinţele legii la înfăptuirea justiţiei şi asigură interpretarea şi aplicarea uniformă și coerentă a legislaţiei”, au mai constatat membrii Colegiului.

Conform deciziei din 17 mai, Berdilo respectă întocmai principiile și exigențele eticii profesionale și, potrivit informației Inspecției Judiciare, în privința ei, în perioada evaluată, au fost înregistrate șapte sesizări, care au fost respinse. „Pe parcursul activității sale, Rodica Berdilo nu a comis fapte compromițătoare și a respectat normele Codului de etică a judecătorului”, se mai arată în aprecierea dată de evaluatori.

Amintim că Rodica Berdilo este magistrata care l-a lipsit pe Andrei Năstase de mandatul de primar al Capitalei, în urma alegerilor locale anticipate din iunie 2018. În decizia emisă de magistrată, concurenții electorali ar fi făcut agitație electorală în ziua alegerilor prin îndemnarea oamenilor să iasă la vot, mesaje transmise prin internet, care ar fi a doua sursă de informare pentru cetățeni. În motivarea sa, judecătoarea Rodica Berdilo a făcut trimitere la decizia Curții de Apel Chișinău din 12 iunie 2018, prin care live-urile de pe Facebook din ziua alegerilor ale candidatului la funcția de primar al municipiului Chișinău, Andrei Năstase, au fost calificate ca agitație electorală în ziua alegerilor. 

Rodica Berdilo a fost vizată și într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice, drept magistrata care a făcut dreptate pentru doi foști procurori care s-au judecat cu statul pentru pensii mai mari. „Soțul judecătoarei Iulia Sârcu, fostul procuror Isai Sârcu, a chemat în judecată CNAS la trei ani după ce și-a depus demisia de onoare din funcția de șef al Secției personal din cadrul Procuraturii Generale. Procurorul, care până acum a beneficiat de o pensie lunară de 6.680 de lei, a cerut să îi fie recalculată indemnizația, reieșind din salariul actual al unui procuror în funcția pe care a deținut-o el în momentul în care a atins vârsta de pensionare. Pe 27 februarie 2018, Judecătoria Chișinău i-a dat dreptate fostului procuror și a obligat CNAS să îi recalculeze pensia „de fiecare dată din data de 1 a lunii în care a fost şi va fi efectuată majorarea salariului procurorului în exercițiu” și să îi achite diferenţa din mărimea reală a pensiei pentru anii 2013-2014. În aceeași zi de 27 februarie 2018, aceeași judecătoare, Rodica Berdilo, i-a mai făcut dreptate unui ex-procuror, soț de judecătoare, Gheorghe Nogai”, se arată în investigație.

sursa: anticorupție.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: