„Efectul ochelarilor negri”. De ce încrederea rușilor față de președintele Vladimir Putin a ajuns la un nou minim istoric

PE SCURT

Încrederea rușilor față de președintele Vladimir Putin continuă să scadă și a ajuns la un nou minim istoric – 31,7%, potrivit rezultatelor ultimului sondaj realizat de Centrul pentru studierea opiniei publice din Rusia (VTsIOM).

„Rușii nu înțeleg când vor trăi mai bine, iar acesta este motivul principal al scăderii ratingului președintelui rus”, a explicat șeful VTsIOM Valeri Fedorov în timpul unei emisiuni de la canalul „Дождь”. Mai mult, potrivit lui, specialiștii au numit acest fenomen „efectul ochelarilor negri”.

PE LUNG

„Cred că motivul principal este neînțelegerea când vom trăi mai bine. Ce înseamnă să trăiești mai bine? Aceasta înseamnă că veniturile noastre încep să crească. Potrivit statisticilor, în ultimii cinci ani venitul nostru nu a crescut. Și oamenii au devenit încordați. Și chiar aș spune, într-un sens, surprinși. Faza acută a crizei s-a încheiat în 2016. <…>. Dar în acești trei ani, viața noastră nu a devenit mai bună “, a spus Fedorov citat de Meduza.io.

În opinia sa, reforma sistemului de pensii, numită motivul scăderii ratingului lui Putin, a avut un caracter simbolic.

„Am mizat că mâine vom câștiga mai mult, vom avea o medicină mai bună, o educație mai bună – aceste calcule și așteptări au fost însă depășite. Nouă ne-au arătat – nu, în viitor vom lucra mai mult pentru aceeași bani. Iar acest fapt a trezit și mai mult pesimizm. Chiar l-am numit „efectul ochelarilor negri”, pe care compatrioții noștri și i-au pus atunci și nu i-au mai scos “, a menționat șeful VTsIOM.

De notat că acum un an, Putin le inspira încredere la 47,4% din respondenți, în ianuarie anul acesta indicele respectiv era de 33,4%, iar în martie a coborât la 32%.

Totuși, Vladimir Putin continuă să rămână politicianul cu cel mai mare rating, după el plasându-se la mare distanță doar ministrul apărării Serghei Șoigu – 14%, și ministrul de externe Serghei Lavrov – cu 13%.

Potrivit VTsIOM, deși încrederea rușilor față de Putin scade, procentul celor care aprobă acțiunile liderului de la Kremlin rămâne constant – 65,8%.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.