RISE: Ne vindem pământul străinilor, felie cu felie// VIDEO

PE SCURT

Ne vindem pământul străinilor, felie cu felie. Asta chiar dacă legea interzice vânzarea terenurilor agricole cetățenilor străini sau companiilor cu capital străin. Metode de a ocoli legea sunt destule.

Un calcul estimativ efectuat de Asociația Investitorilor Străini arată că în jur de 15% din terenurile agricole sunt deținute de străini. Altfel spus, am cedat deja echivalentul a patru raioane din nordul țării, se arată într-o investigație RISE Moldova.

PE LUNG

Satul Găvănoasa, raionul Cahul. Aici, în jur de 300 de persoane, sau o treime dintre micii fermieri, și-au vândut deja cotele de pământ. Vasile Serdicenco, inginerul cadastral din localitate, spune că cele mai multe terenuri au fost vândute în perioada anilor 2008-2011 și au ajuns în proprietatea unei singure companii din Chișinău – Consoliterra SRL.

În satul vecin, Văleni, aceeași situație. Aici, potrivit autorităților locale, Consoliterra a cumpărat circa o mie de hectare.

Găvănoasa și Văleni nu sunt singurele sate unde Consoliterra a cumpărat pământ la greu. Jurnaliștii RISE nu au reușit să afle cât teren exact deține în toată țara, în schimb au identificat alte 60 de localități unde compania e proprietară de pământ. Suprafața calculată de ei depășește cifra de opt mii de hectare, Consoliterra fiind, astfel, unul dintre cei mai mari latifundiari din Republica Moldova.

Consoliterra a început să cumpere pământ imediat după fondare și, după ce a pus mâna pe tot ce a putut, a comasat terenurile și le-a dat, în mare parte, în arendă altor fermieri.

Firma este deținută, prin intermediul unei alte companii înregistrată în Republica Moldova, de ATS Agribusiness Investments LTD din Cipru, la care asociat unic figurează, din 2015, o altă companie cipriotă.

Dar în perioada în care Consoliterra a început să cumpere terenuri agricole în Republica Moldova, ATS Agribusiness Investments era deținută de NCH Agribusiness Partners LP, un off-shore din Insulele Cayman, parte a unui fond de investiții cu sediul central în New York.

Când jurnaliștii au mers la sediul Consoliterra – un centru de oficii din Chișinău cu acces limitat, niciun reprezentant de-al companiei nu a vrut să discute cu ei. Ulterior, ei au primit un răspuns în scris în care se menționează că firma și-a început activitatea ca urmare a cererii tot mai mare a investitorilor agricoli pentru terenuri cu grad înalt de consolidare. Respectiv, au cumpărat loturi parcelate și dispersate și le-au consolidat pentru a le oferi „în exclusivitate producătorilor agricoli din Republica Moldova”.

La întrebarea cine sunt beneficiarii finali care se ascund în spatele companiei cipriote, nu a fost primit un răspuns. În schimb reporterii au fost asigurați că firma activează în strictă conformitate cu legislația în vigoare.

Textul integral al investigației poate fi citit AICI.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.