Cazul unui tânăr, condamnat pentru extremism și torturat de regimul de la Tiraspol, pus pe rol la CEDO // Subiectul a fost investigat de reporterii CIJM

Anticoruptie.md
29/05/2019
Penitenciarul 3, Tiraspol. Foto: Promo-LEX

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat recent Guvernului Republicii Moldova cauza Lypovchenko v. Republica Moldova și Federația Rusă, privind detenția ilegală, tortură și deținerea în condiții inumane într-un penitenciar din regiunea transnsitreană și condamnarea lui Oleksandr Lypovchenko pentru pretinse fapte de extremism. Curtea a decis să acorde părților un termen de până la 8 iulie 2019, pentru a decide dacă acestea reglementează sau nu cauza în mod amiabil. Cazul lui Lypovchenko a fost investigat în 2016 de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice.

Asociația Promo-LEX, care susține acest caz în fața Curții, precizează că Lypovchenko a fost învinuit de „extremism” pentru o simplă mențiune făcută în caietul său personal, și anume: „în Transnistria se poate de făcut ordine doar dacă vor fi introduse forțele ONU”. Oleksandr Lypovchenko a fost „condamnat” de către regimul de la Tiraspol la trei ani de închisoare. În semn de protest, bărbatul a ținut mai multe luni greva foamei, iar din cauza maladiilor, dar și a formei de protest, starea sănătății lui s-a agravat considerabil. În legătură cu aceasta, a fost sesizată Organizația Mondială împotriva Torturii.

În fața Curții, reclamantul a invocat violarea drepturilor sale prevăzute de  3, 5 § 1, 6 § 1, 13 și 34 din Convenție. Potrivit unei practici noi, examinarea dosarelor la CtEDO are loc în două etape: non-contencioasă – unde se acordă posibilitate părților să soluționeze pe cale amiabilă cauza, și procedura contencioasă – unde părțile vor avea posibilitate să prezinte observațiile sale în cazul în care împăcare eșuează. Pentru prima etapă, Președintele Secției a decis să acorde părților un termen de până la 8 iulie 2019, pentru a decide dacă acestea reglementează sau nu cauza în mod amiabil. Totodată, Curtea a decis să acorde prioritate examinării cauzei lui Lypovchenko Oleksandr și a invitat Guvernul Ucrainei să intervină în calitatea de terță parte.

Centrul de Investigații Jurnalistice a reflectat cazul lui Oleksandr Lypovchenko în cadrul unei anchete din vara lui 2016 despre condițiile din penitenciarele din regiunea transnistreană. „La 9 iulie 2015 instanța de la Tiraspol a decis plasarea lui Oleksandr Lypovchenko în arest preventiv, fără a indica perioada de arest. Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul familiei sale din orașul Dnestrovsk. „Căutau drapele moldovenești, ucrainene, arme. Avocatul Alexandru Hadji mi-a zis că pe fiul meu îl vor închide pe cinci ani pentru extremism. Eu știu că fiul meu nu are nicio legătură cu chestiile astea”, ne spunea Ecaterina Lypovchenko. Tot atunci, Oleksandr a declarat greva foamei în semn de protest față de acțiunile abuzive ale organelor de forță. Ulterior bărbatul a fost învinuit de extremism pentru că ar fi scris într-un caiet vechi, că lupta cu organele de drept din regiunea transnistreană poate fi efectuată doar prin introducerea forțelor ONU. A ținut greva foamei până la 28 septembrie 2015. În octombrie 2015 dosarul său a fost trimis în judecată. În această perioadă, Alexandru a slăbit considerabil. În aprilie 2016 Oleksandr ar fi fost bătut cu pumnii și picioarele în regiunea rinichilor de gardienii Izolatorului nr. 3. Tot ei l-ar fi aruncat în carceră pentru refuzul de a se alimenta. În carceră, bărbatul a fost nevoit să doarmă pe beton, fapt pentru care s-a îmbolnăvit de pneumonie, spune mama bărbatului. Medicii din închisoare dau asigurări că starea sănătății lui este în afara pericolului, precum că este supravegheat permanent și că-i sunt administrate preparate medicale. În același timp, aceștia refuză ca bărbatului să îi fie acordată oricare gen de asistență medicală din afara închisorii. În martie 2016 instanța de la Tiraspol l-a găsit vinovat pe Oleksandr Lypovchenko și l-a condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Avocații de la Promo-LEX, care se ocupau de caz, ne-au spus că sentința a fost emisă în lipsa lui, pentru că în opinia judecătorului „prea mult vorbea”. Astfel i s-au încălcat grav dreptul la apărare, acces la justiție”, se mai arată în ancheta Centrului de Investigații Jurnalistice.

Anticoruptie.md
29/05/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii