Actualitate

Zece arbuşti de tuia au dispărut din faţa unui restaurant de lângă oraşul Sângera

Paguba administraţiei este de 1500 de lei, iar pentru sensibiliza hoţul să-şi recunoască fapta, în locul acestora au fost puşi nişte arbuşti din carton.

Astfel, proprietarii localului îi îndeamnă pe răufăcători să întoarcă cei zece copăcei iar în schimb, le promite bani. Pe acest caz a fost sesizată şi poliţia.

Arbuştii au fost plantaţi în apropierea unui local de petreceri pe traseul Chişinău-Sîngera. Administraţia localului spune că a cumpărat mai mulţi puieţi, pe care i-a plantat, iar în noaptea de joi spre vineri, săptămâna trecută, zece arbuşti au dispărut. Camerele video ale localului nu au surprins momentul furtului. Nici paznicul nu a observat nimic suspect în noaptea incidentului.

"La fiecare oră fixă fac în jurul palatului, adică traversez, mă uit, nu se întâplă ceva, mai ştiu. Şi în noapte în care au fost furaţi, toţi paznicii aşa fac. În schimb cred că a fost păzit când paznicul ori a fost în partea aia, mai ştiu eu", a spus paznicul, Vitalie Pascal.

Administraţia localului a găsit o metodă ingenioasă de a-i convinge pe hoţi să-şi recunoască fapta.

În locul copacilor furaţi, administraţia localului a instalat arbuşti din carton. Prin acest gest, ei cheamă hoţii să restituie copacii.

"Am anunţat poliţia, dar suma prejudiciului, hai să spunem aşa, nu e aşa de mare. Mai important e cred că pentru noi e ca lumea să condamne aşa gest. Sper ca să se trezească în el un spirit de omenie aşa, pentru că e un gest… Nu mi-am pus acolo, mi-am pus la drum ca lumea care vede să vadă că e frumos", a spus Sergiu Postică, administratorul localului.

Poliţia spune că pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru furt.

https://www.publika.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *