Detergenţi, fabricaţi într-un garaj din Chişinău, erau vânduți pe rețelele de socializare ca produse de peste hotare

PE SCURT

Un bărbat de 33 de ani fabrica detergenți într-un garaj din sectorul Râșcani din Chișinău, iar ulterior plasa anunțuri pe rețelele de socializare unde prezenta detergenţii ca fiind aduşi de peste hotarele ţării.

Acum bărbatul riscă să fie amendat cu până la 9 000 de lei.

PE LUNG

Poliția capitalei a anunțat că, în urma percheziţiilor, poliţiştii au depistat şi au scos din circuit ilegal aproximativ 180 kg de detergenţi contrafăcuţi, sub formă de praf şi lichid, peste 195 de etichete şi ambalaje destinate împachetării, ștampile, vase de prepărare și dozare a produselor contrafăcute.

De asemenea au fost ridicate facturi de procurare a materiei prime pentru fabricarea lor.

La solicitările poliţiştilor de a prezenta anumite acte de provenienţă sau de calitate, bărbatul a recunoscut că nu le avea.

În acest context produsele în valoare de circa 80 000 lei au fost imediat ridicate de la faţa locului şi transportate la Inspectorat, fiind depozitate până la emiterea unei decizii judecătoreşti.

Totodată a fost întocmit un proces verbal.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.