Grădinițele din capitală se închid
Social 28 mai 2019, 20:07 | 2774

De săptămâna viitoare, cele mai multe grădinițe publice din Chișînău vor fi închise pe rând. Doar aproape 40 vor activă toată vara. Majoritatea părinților, care trebuie să fie la muncă în această perioada, și-a exprimat nemulțumirea față de vacanță care ajunge până la 49 de zile. Responsabilii susțîn însă că in grădinițe se fac reparații și salariații trebuie să meargă in concediu. Pe de altă parte, experții independenți sunt de părere că personalul ar urmă să-și ia liber pe rând.

Printre instituțiile preșcolare care vor fi închise pentru 49 de zile calendaristice este și Grădinița nr. 112, cea mai mare din sectorul Botanica al capitalei.

Copiii vor fi trimiși în vacanţă, iar angajaţii - în concediu.

Cei mai mulţi părinți cu care am discutat ne-au spus că această vacanță ar trebui să fie mai scurtă.

Soluția pentru părinții care lucrează vara este să-și ducă micuţii la o altă instituție preșcolară din apropiere. De exemplu, copiii de la Grădiniță nr. 112 pot merge la cea cu numărul 139.

Pe de altă parte, însă, părinţii care au mai trecut prin astfel de experiențe spun că picii se adaptează destul de greu în alte instituții.

Adulții care nu lucrează recunosc faptul că lor le va fi mai simplu și se bucură că vor sta alături de copiii lor mai mult timp.

Dacă la Botanica se închid toate cele 40 de grădinițe, atunci în sectorul Râşcani vor activa două instituții preșcolare, la Buiucani - nouă, în Centru - 12, iar în sectorul Ciocana - 14. Directoarea Grădiniței nr. 92 din sectorul Centru ne-a spus că activitatea nu va fi întreruptă pentru că vara instituția este frecventată de până la 70 la sută dintre copii. Totodată, pentru că nu au planificate reparații capitale, vor primi copii de la alte două instituții preșcolare.

Odată ce grupele de la această grădiniță vor fi comasate, angajaţii vor merge în concediu pe rând. Unii - în prima parte a verii, iar alţii - în a doua. Este complicat, spune directoarea, mai ales că grădinița are doar un bucătar și duce lipsă de trei educatori și doi ajutori de educator. Centrul „Expert Grup” a lansat un studiu la tema vacanțelor în grădinițe. Autoarea cercetării, Constanța Popescu, le recomandă autorităților să nu închidă instituțiile preșcolare în primele două luni de vară, când mulți copii le frecventează.

Responsabilii de la Direcția Generală Educație Chișinău ne-au declarat că nu comentează subiectul și că tot ce au de spus există pe site-ul instituției. Iar ofiţerul de presă al Ministerului Educației nu ne-a răspuns la telefon. 

Opinia ta contează. Comentează!