image
Sursa foto: Getty Images

Juventus şi-a ales noul antrenor: Succesorul lui Allegri va semna pe trei ani cu campioana Italiei

Arrivedderci Max Allegri, benvenuto Maurizio Sarri! Chiar în ziua în care Allegri stătea pentru ultima oară pe banca lui Juventus, presa din Italia a anunţat cine este succesorul său. Deşi numele lui Pep Guardiola a fost vehiculat cu insistenţă, până la urmă Maurizio Sarri este cel care va pregăti campioana Italiei.

După ce managerul lui Manchester City a respins avansurile Bătrânei Doamne, Sarri a rămas principalul favorit pe o listă care îi mai cuprindea pe Jose Mourinho şi Mauricio Pochettino.

Jurnaliştii italieni susţin că Sarri s-ar fi înţeles deja cu Juventus pentru un contract pe 3 ani, cu un salariu de aproape 7.5 milioane de euro anual (6,2 milioane lire sterline). Anunţul oficial va fi făcut abia după finala Europa League dintre Chelsea şi Arsenal.

Maurizio Sarri ar reveni astfel în Serie A după doar un an de absenţă. Antrenorul de 60 de ani s-a remarcat în cele 3 sezoane petrecute pe banca lui Napoli - aici a încercat să conteste hegemonia lui Juventus, însă fără succes. Napoli s-a clasat în două rânduri pe locul secund, dar a reuşit să încheie turul pe primul loc pentru prima oară în ultimii 26 de ani. Mai mult, sub comanda lui echipa a reuşit recordul de 8 victorii consecutive.

În vara lui 2018, Sarri a fost instalat la Chelsea, în locul altui italian, Antonio Conte. Sezonul din Premier League a fost unul cu suişuri şi coborâşuri - în cele din urmă londonezii au prins podiumul şi implicit prezenţa în grupele UEFA Champions League şi au şansa să cucerească şi un trofeu în finala englezească din Europa League cu Arsenal.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: