(video) Un candidat din India a plâns în direct la TV după ce a primit doar 5 voturi. Familia lui are 9 membri

Un candidat independent din India a izbucnit în plâns în timpul unui interviu după ce a aflat că a primit doar 5 voturi, deși familia lui are 9 membri cu drept de vot. Povestea imaginilor virale este însă mai complicată de atât, relatează IndianExpress.com, citat de digi24.ro.

Candidatul independent Neetu Shuttern Wala a contestat rezultatul alegerilor generale din Punjab, un stat aflat la granița cu Pakistanul. El a candidat pentru un loc în camera inferioară a Parlamentului din India.

În timpul unui interviu în direct el s-a arătat dezamăgit că a primit doar 5 voturi, deși în familia lui aveau drept de vot 9 oameni. Totodată, el a acuzat și autoritățile de măsluirea voturilor.

Catalogat drept cel mai mare scrutin din lume, să strângi atât de puține voturi cu siguranță atrage atenția presei. Întrebat de un jurnalist dacă e adevărat, candidatul a izbucnit în plâns: „Domnule, sunt nouă votanți în familia mea, dar eu am primit doar cinci.

Întrebat dacă familia lui nu l-a votat, el a răspuns: „Nu domnule. Dar și ei au fost necinstiți la vot”.

„Au umblat la aparatele de votare. Oamenii au jurat că m-au votat”, a adugat Neetu Shuttern Wala.


Pub