Reacţiile Rusiei, Germaniei și Franței după demisia lui May

Un Brexit fără acord („no deal”) este „aproape imposibil de oprit” în urma demisiei premierului britanic Theresa May, a apreciat vineri o purtătoare de cuvânt a Guvernului spaniol, Isabel Celaa, relatează AFP, citată de News.ro.

Foto: Sky News

”Un Brexit dur pare, în aceste circumstanţe, o realitate cvasi-imposibil de oprit. Guvernul britanic, Parlamentul britanic sunt unicii responsabili ai unei ieşiri fără acord şi consecinţelor acesteia”, a declarat ea pentru presă.

Kremlinul: Mandatul lui May, „o perioadă foarte complicată” în relaţiile cu Rusia

Kremlinul a catalogat vineri mandatul Theresei May drept ”o perioadă foarte complicată” în relaţiile dintre Regatul Unit şi Rusia, subliniind că ”urmăreşte cu atenţie” situaţia după anunţul demisiei premierului britanic.

”Din nefericire, eu nu pot să-mi amintesc de vreun aport la dezvoltarea relaţiilor bilaterale între Rusia şi Marea Britanie. Este mai degrabă invers, mandatul premierului Theresa May constituie o perioadă foarte complicată a relaţiilor noastre”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Merkel „respectă” decizia lui May de a demisiona

Cancelarul german Angela Merkel ”respectă” decizia omoloagei sale britanice Theresa May de a demisiona, în urma eşecului acesteia de a obţine adoptarea planului său cu privire la retragrea din Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a şefei Guvernului german, Martina Fietz.

”În general, (cancelarul) ţine ca Guvernul german să-şi menţină cooperarea strânsă cu Guvernul britanic (...), iar asta va rămâne aşa”, a declarat ea, refuzând să se pronunţe cu privire la consecinţele demisiei asupra Brexitului, un proces ”care depinde de evoluţii ale politicii interne britanice”.

Macron îndeamnă la o „clarificare rapidă” cu privire la Brexit după plecarea lui May

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat vineri ”activitatea curajoasă” a Theresei may şi a cerut ”o clarificare rapidă” cu privire la Brexit, în urma anunţului demisiei premierului britanic, a anunţat preşedinţia franceză.

”Este prea devreme pentru a specula asupra consecinţelor acestei decizii. Principiile Uniunii Europene vor continua să se aplice, mai ales prioritatea de a păstra buna funcţionare a UE, ceea ce necesită o clarificare rapidă”, a apreciat şeful statului francez, citat într-un comunicat emis de preşedinţie.

Palatul Elysée precizează, de asemenea că, în problema Brexitului - în continuare nerezolvată - ”nu putem să rămânem în incertitudine pe termen nedeterminat”.

”Franţa este pregătită să coopereze cu noul premier britanic în toate subiectele europene şi bilaterale. Relaţia noastră cu Regatul Unit este esenţială în toate demoneiile”, insistă preşedinţia franceză.

Cu două zile înaintea alegerilor europene în Franţa - un scrutin în care majoritatea prezidenţială şi Rassemblement national (RN, extremă dreapta, fostul FN) al lui Marine Le Pen îşi dispută primul loc în sondaje -, Palatul Elysée subliniază totodată că, ”într-un moment de alegere important, voturile de respingere fără un proiect alternativ conduc la un impas”.

Sursa: News.ro


Pub