O femeie din Hâncești, condamnată la 7 ani. A racolat o tânără și a obligat-o să se prostitueze în Turcia

PE SCURT

O locuitoare a raionului Hânceşti, de 36 de ani, a fost condamnată la 7 ani de închisoare, după ce procurorii i-au demonstrat vina de comiterea traficului de persoane. Aceasta a fost luată sub strajă chiar din sala de judecată.

Sub promisiunea unui loc de muncă bine plătit în Turcia, inculpata a racolat în vara anului 2016 o tânără, cu o stare materială precară, căreia i-a procurat bilet la avion, asigurându-i transportarea la destinație. Acolo tânăra a fost obligată să se prostitueze.

PE LUNG

Victima a prestat servicii sexuale, timp de aproximativ trei luni, într-un apartament din Istanbul, jumătate din venit fiind colectat de persoane de origine turcă.

Revenită acasă, victima s-a adresat organelor de drept. Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală, iar inculpata deferită justiţiei.

Sentinţa este cu drept de atac în modul prevăzut de lege.

Statisticile arată că, în cursul anului trecut, în republică au fost înregistrate 312 infracţiuni de trafic de persoane şi crime conexe, în judecată fiind expedite 144 de dosare din această categorie, fiind pronunţate 130 de sentinţe în privinţa a 190 de inculpaţi.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.