Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Agenda Forumului Investițional Chișinău din 30 - 31 mai 2019

   2087

Orașul Chișinăul poate deveni o locație atractivă și sigură pentru investitorii străini, dezvoltarea parteneriatelor, în mod special prin crearea unui HUB regional, cu posibilități mari de extindere, datorită cadrului național general de reglementare, dar și a potențialului pe care îl are capitala Republicii Moldova. Acestea sunt principalele deziderate spre care tinde Administrația publică locală de a fi realizate ca urmare a organizării primei ediții a Forumului Investițional Chișinău.

În ziua I a evenimentului va avea loc sesiunea plenară unde vor participa reprezentanți ai elitelor, atât locale cât și din afara țării, nume de rezonanță din domeniul businessului etc. Edilii șefi ai orașului: primarul general interimar, Ruslan Codreanu și viceprimarul Nistor Grozavu vor participa la lucrările Forumului, alături de alte nume cunoscute în mediul de afaceri autohton, cât și pe plan internațional.

Agenda Forumului este structurată pe 7 paneluri de discuții care vor aborda tematici privind intensificarea fluxurilor de capital, sporirea interesului investitorilor străini asupra economiei orașului, cu potențial de dezvoltare, precum și de identificare/promovare a proiectelor inovative.

Panelul nr. 1: „Rolul comunității de afaceri în dezvoltarea economiei locale a capitalei Republicii Moldova: un bloc comun și parteneriate durabile, locale și internaționale pe anumite dimensiuni". Moderator: Ludmila Andronic, Director de afaceri la Efes Vitanta Moldova Brewery

Panelul nr. 2: „Oportunități și provocări în cooperarea de afaceri trilaterală: Moldova - Ucraina - Romania". Moderator: Sergiu Harea, Președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Panelul nr. 3: „Oficiul municipal, modern, accesibil și de sprijin pentru cetățeni - etape care trebuie îndeplinite". Moderator: Valentina Țapiș, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Panelul nr. 4: „Smart cities go green - Cele mai bune practici din Europa. Utilitatea acestora pentru municipiul Chișinău". Moderator: Andrei Preașcă, Director Vânzări Corporative Orange Moldova

Panelul nr. 5: „Întreprinderile municipale un instrument pentru realizarea obiectivelor administrației publice locale". Moderator: Viorel Furdui, Director Executiv, Congresul Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM)

Panelul nr. 6: „Conferința de investiții în stadiu precoce". Moderator: Brigitte BAUMANN, fondatorul companiei Go From Beyond Early Stage. Președinte Emerit al EBAN

Panelul nr. 7: „Acțiune locală pentru implicarea tinerilor în dezvoltarea economică a municipiului Chișinău". Moderator: Veaceslav Bulat, Consilier municipal. Primăria municipiului Chișinău

Programul mai conține 7 sesiuni B2B, inclusiv prezentarea proiectelor investiționale.

În cea de-a doua zi a Forumului, participanții vor efectua vizite de documentare în cadrul întreprinderilor municipale, entități economice cu potențial de dezvoltare.

Prima ediție a Forumului investițional Chișinău se va desfășura în perioada 30 - 31 mai 2019, la „Radisson Blu Convention Center". La reuniune vor participa circa 500 persoane: delegații oficiale ale orașelor înfrățite cu Chișinăul, comunitățile locale, semnatari ai acordurilor de cooperare / memorandumuri, investitori străini și locali, mediul academic, sectorul asociativ etc.