17:33:02 29.03.2024
Stiri

Saakașvili i-a cerut lui Zelenski să-i întoarcă cetățenia ucraineană

Știri 24.05.2019 09:07 Vizualizări1349 Autor: Ziarul National
Saakașvili i-a cerut lui Zelenski să-i întoarcă cetățenia ucraineană


Fostul președinte al Georgiei și ex-guvernator al regiunii Odesa, Mihail Saakașvili, i-a cerut președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, să-i întoarcă cetățenia ucraineană, a declarat avocatul său, care a transmis în acest sens o scrisoare către Presedinția Ucrainei.

În scrisoare, politicianul de origine georgiană constată că a fost lipsit de cetățenie, cu încălcarea Constituției Ucrainei și a dreptului internațional privind apatridia. Saakașvili a cerut noului președinte al Ucrainei permisiunea de a intra în țară pentru a-și apăra drepturile în instanță. În același timp, Saakașvili a menționat că nu are nevoie de posturi publice.

În mai 2015, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, l-a numit pe Saakașvili guvernator al regiunii Odesa. În iulie 2017, Poroșenko i-a retras cetatenia pe care tot el i-a acordat-o lui Mihail Saakașvili. Cu toate acestea, în luna septembrie a aceluiași an, Saakașvili, cu ajutorul susținătorilor săi, a reușit să pătrundă cu forța pe teritoriul Ucrainei și a cerut demisia lui Poroșenko. În februarie 2018, Serviciul Frontierei de Stat al Ucrainei i-a interzis lui Mihail Saakașvili să intre în Ucraina pe o perioada de trei ani.

Saakașvili a salutat victoria lui Vladimir Zelenski în alegerile prezidențiale din Ucraina și a făcut apel la șefii Serviciului de Securitate al Ucrainei, Ministerului de Interne și Serviciului Frontierei de Stat să-i ridice interdicția de intrare în țară, pe care el a numit-o „ilegală”. A primit un nou refuz.

În prezent, Mihail Saakașvili este oficial apatrid, cu drept de rezidență în Olanda.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md