18:41:58 23.04.2024
Stiri

Crima odioasă care a schimbat CODUL PENAL al unei ŢĂRI din Balcani. Statul care a introdus închisoarea pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate

Știri 23.05.2019 07:30 Vizualizări1671 Autor: Ziarul National


Crima odioasă care a schimbat CODUL PENAL al unei ŢĂRI din Balcani. Statul care a introdus închisoarea pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate

Autorităţile sârbe au introdus un amendament în Codul Penal care prevede pedeapsa cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, pentru infracţiuni deosebit de grave, precum violul sau crima, atunci când victimele sunt copii sau femei însărcinate, relatează agenţia MIA, transmite mediafax.ro.

Legea Tijana este produsul unei lungi campanii purtate de Igor Juric, a cărui fiică, Tijana, a fost răpită, violată şi apoi ucisă în anul 2011, potrivit Europa Liberă. Iniţiativa legislativă depusă de Juric a avut sprijinul a 160.000 de persoane.

Noul act normativ aduce o schimbare, de asemenea, în privinţa pedespei cu închisoarea pe viaţă, dar cu posibilitatea de eliberare condiţionată, pentru cazurile de genocid şi alte crime împotriva umanităţii, crimă organizată sau asasinate politice. Până acum, condamnaţii pentru astfel de infracţiuni puteau cere eliberarea condiţionată după 40 de ani de închisoare. Potrivit noii reglementări, perioada a scăzut la 27 de ani.

Dunja Mijatovic, Comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, a cerut la începutul acestei luni Belgradului să nu voteze amendamentul lui Igor Juric, deoarece regulile europene în domeniu cer ca o condamnare pe viaţă să includă şi posibilitatea eliberării condiţionate.

„A lăsa pe cineva fără speranţă este considerat un tratament inuman”, a declarat un judecător sârb, Miodrag Majic, pentru televiziune N1.

În prezent, ucigaşul Tijanei execută o pedeapsă de 40 de ani de închisoare.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md