image
Sursa foto: as.com

Răsturnare incredibilă de situaţie la Real Madrid: Transferul dat ca sigur nu se mai face; FC Barcelona a intrat pe fir

Clubul Real Madrid a renunţat la transferul atacantului echipei Eintracht Frankfurt, Luka Jovic, după ce gruparea germană a decis să mărească preţul fotbalistului, informează presa spaniolă.

Deşi transferul atacantului în vârstă de 21 de ani era dat ca sigur, pentru 60 de milioane de euro, El Chiringuito TV notează că mutarea a picat după ce germanii au cerut mai mulţi bani.

"Real Madrid îi spune «nu» lui Jovic, pentru preţul de 100 de milioane de euro. Barcelona poate interveni", anunţă spaniolii.

Această informaţie este una surprinzătoare, ţinând cont că mai multe publicaţii internaţionale dăduseră ca sigur transferul lui Luka Jovic la Real Madrid.

La doar 21 de ani, Jovic a impresionat în acest sezon în tricoul lui Franfkurt, atât în Bundesliga, cât şi în Europa League, competiţie în care formaţia germană s-a oprit în semifinale, fiind eliminată de Chelsea, la penalty-uri. 48 de meciuri, 27 de goluri şi şapte assist-uri a strâns Jovic, până acum, la Frankfurt.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: