Interpreta Alsu a comentat pentru prima dată scandalul de la show-ul „Golos”

Interpretu Alsu a comentat pentru prima dată scandalul creat în urma victoriei fiicei sale la showul muzical „Golos. Deti” (Vocea. Copii”). În cadrul unui interviu pentru postul radio „Serebriannii dojdi”, Alsu a spus că participanții la concurs au fost „atrași în niște jocuri” și speră că „totul se va termina cu bine”.

Foto: tatar-inform.ru

Recent, postul TV Pervîi Kanal a anulat rezultatele finalei concursului, după ce a recunoscut că showul a fost supus unei „influențe din exterior”. Postul TV pregătește o ediție specială a showului, în care vor fi invitați toți finaliștii, inclusiv fiica lui Alsu, Mikella Abramova, transmite RIA Novosti.

Interpreta nu a exclus faptul că fiica ei va participa la ediția specială a concursului.

„Mikella a luat de sine stătător decizia de a participa, de aceea cred că și de data aceasta ea trebuie să decide singură”, a comentat Alsu.

Interpreta rusă a spus că va oferi un comentariu mai amplu la 1 iunie, de Ziua internațională a copiilor.

Mikella Abramova a câștigat concursul „Golos. Deti” la sfârșitul lunii aprilie curent. Rezultatul concursului a nedumerit opinia publică, iar o parte din spectatori au acuzat familia lui Abramova de falsificare a televotingului.

Pervîi Kanal a angajat compania Goup-IB pentru verificare suplimentară a procedurii de votare. Drept rezultat, Group-IB a descoperit faptul că un număr de SMS-uri au fost trimise în mod automatizat în favoarea lui Abramova.


Pub