Anunțul oficialilor Notre-Dame. Ce s-a găsit printre cantitățile mari de moloz

Unul dintre cei patru îngeri aurii sculptaţi, care se aflau la intersecţia dintre transept şi oculusul din cheia de boltă a catedralei Notre-Dame din Paris, a fost regăsit marţi, a anunţat miercuri directorul de comunicare al monumentului, Andre Finot.

Foto: atribunedelart.com

Opera de artă se află într-o stare destul de bună, iar capul său a rămas intact, potrivit unui jurnaliste al publicaţiei Tribune de l’Art, care a dezvăluit această descoperire, realizată în rămăşiţele boltei şi şarpantei, distruse în urma incendiului din 15 aprilie.

După descoperirea acestui înger, specialiştii speră că şi celelalte sculpturi aurite similare (“putti”) care se aflau în jurul oculusului ar putea fi scoase aproape intacte de sub grămezile de moloz, relatează AFP, conform Agerpres.

Un robot a fost pus în funcţie de câteva săptămâni pentru a-i ajuta pe cercetători să trieze cantităţile mari de moloz, care sunt depuse şi analizate sub un cort uriaş alb, amplasat în faţa catedralei. Anumite servicii din Ministerul Culturii (în special Laboratorul pentru Monumente Istorice şi Institutul Naţional de Cercetări Arheologice Preventive) şi Poliţia franceză vor examina aceste deşeuri.

Notre-Dame / Sursa:atribunedelart.com

ngerii auriţi datează din perioada restaurării catedralei de către Germain Boffrand în perioada 1728-1729. Bolta a fost construită de Viollet-le-Duc în secolul al XIX-lea, pentru a permite construirea fleşei şi a fost apoi ridicată pe amplasamentul ei prestabilit, alături de cele patru sculpturi.

În prima lună după incendiul din 15 aprilie, două umbrele temporare şi plase de siguranţă au fost instalate în naos şi corul catedralei. Pilonii nordic şi sudic au fost consolidaţi, iar statuile care se găseau deasupra lor au fost depozitate. Toate vitraliile înalte au fost extrase şi depozitate. Picturile şi alte opere din catedrală au fost plasate în spaţii securizate. Doar două tablouri din transeptul nordic (realizate de Guido Reni şi Laurent de La Hyre) nu au putut fi încă evacuate, deoarece bolta nu a fost deocamdată securizată complet.

Etapa de consolidare va continua şi în perioada următoare. Muncitorii care lucrează în diverse zone ale şantierului - aproximativ 130 în cursul zilei de miercuri - trebuie să poarte măşti de protecţie în interiorul edificiului din cauza riscurilor sanitare legate de concentraţia mare de plumb.

Sursa: Agerpres


Pub