PE SCURT
Nava „AMAZON”, sub pavilionul Republicii Moldova, a intrat pe 18 mai în portul Tripoli (Libia), având la bordul său 50 autovehicule blindate de tip KIRPI 4×4 care au fost încărcate în portul Izmir (Turcia).
Agenția Națională a Moldovei a precizat că navele înregistrate în Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova nu au dreptul să transporte încărcături ce contravin restricțiilor stabilite pe plan internațional, obligatorii pentru Republica Moldova, precum și se intre în porturi închise pentru transportul internațional, sau aflate sub embargou. Astfel, în baza unui ordin, înregistrarea navei a fost suspendată din Registrul de Stat al navelor.
PE LUNG
Ieri, Agenția Națională a Moldovei a menționat că nava a transportat la bordul său echipamente militare. A fost contactat armatorul navei și s-a solicitat prezentarea informației detaliate ce ține de cazul dat.
Astăzi, instituția a precizat că Nava „AMAZON” este de tip Ro Ro, metoda de încărcare fiind orizontală (autovehiculele intră autopropulsat), și nu este prevăzută cu magazii pentru mărfuri.
Respectiv, muniții și armament nu puteau fi transportate cu nava menționată. Din informația obținută, reiese că au fost transportate doar autovehicule blindate. Alte informații referitoare la muniții și armament nu sunt.
Totodată, Agenția Navală continue să colecteze informația referitoare la incidentul menționat, precizând că va reveni cu detalii suplimentare.
În conformitate cu prevederile Convenției ONU cu privire la dreptul mării (la care Republica Moldova este parte), Agenția Navală a Republicii Moldova în calitate de administrație maritime națională, va conlucra cu organele abilitate naționale precum și internaționale, implicate în cercetarea cazului dat, și va prezenta informația necesară pentru desfășurarea adecvată a anchetei.
Jurnal.md a scris că nava sub pavilion moldovenesc a transportat o cantitate impunătoare de armament, printre care rachete anti-tanc şi anti-aeriene, în portul Tripoli din Libia. Potrivit sursei citate, echipamentul militar ar fi inclus rachete anti-aeriene Stinger, rachete antitanc, lansatoare de rachete și o cantitate impunătoare de muniție, iar beneficiarul ajutorului militar ar fi forțele coaliției de guvernământ din Libia cu sediul la Tripoli, care se află de câteva luni sub asediul forţelor mareșalului Khalifa Haftar.
La momentul actual Agenția Navală ține legătura cu proprietarul și operatorul navei, societatea de clasificare la evidența căreia se află nava.
Republicii Moldova nu se vor aplica sancțiuni pe plan internațional drept rezultat al cazului menționat în care a fost implicată o navă sub pavilionul Republicii Moldova, datorită faptului că statul-pavilion nu duce răspundere pentru activitatea comercială a armatorilor navelor sub pavilionul său, și acționează în interesul, său sau oferă suport statului legislația căruia a fost încălcată.
Foto: Jurnal.md