Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primăria Chișinău invită la Muzica desenelor animate, ediția a II-a

   2591

Primăria municipiului Chișinău invită locuitorii capitalei la un concert în aer liber, „Muzica desenelor animate", ediția a II-a, susținut de „Moldovan National Youth Orchestra". Pe scena Teatrului Verde din capitală vor răsuna melodiile preferate ale tuturor vârstelor - coloanele sonore ale desenelor animate îndrăgite.

În cadrul spectacolului vor evolua peste 200 de muzicieni, cu interpreții: Ana Cernicova, Alexandru Manciu, Natalia Gordienco, Igor Sârbu, Stela Boțan, Alex Calancea, Amelia Uzun etc., iar spectatorii vor trăi magia și fericirea copilăriei.

Administrația publică locală Chișinău este partener principal al evenimentului.

Prima ediție a Proiectului „Muzica Desenelor Animate" a adunat peste 4000 de copii, părinți, frați și surori, bunici și bunei. Toți cei prezenți s-au simțit copii, savurând cel puțin una dintre activitățile distractive, precum crearea bulelor de săpun, jocuri cu mascote, activități și jocuri cu roboței, desen pe asfalt etc.

Spectacolul va avea loc sâmbătă, 25 mai 2019, ora 17.00, la Teatrul Verde din Chișinău.

Bilete online: 

Mticketmd - https://bit.ly/2JEe5l8
Fest.md - https://bit.ly/2JyfNp5
iTicket - https://bit.ly/2WVgxHS
Bilete offline: Mticket - strada Meleștiu 16/2.

Copiii de până la 12 ani au intrarea liberă.