Cutremurător: O fetiță de doar șapte ani, din Ialoveni, a fost violată de tatăl vitreg
Un bărbat de 40 de ani, din raionul Ialoveni, a fost condamnat la 24 de ani de pușcărie după ce și-a violat fiica vitregă în vârstă de șapte ani.
Inculpatul a fost recunoscut vinovat după ce procurorii au demonstrat că, în intervalul anilor 2017 – 2018, acesta a abuzat-o sexual pe fiica minoră a concubinei sale, în vârstă de șapte ani.
Abuzurile aveau loc sistematic, fie când mama fetei pleca de acasă, fie se afla chiar în odaia vecină. Deşi i-a povestit mamei despre ce i se întâmplă, femeia nu a luat măsuri, ţinându-i apărarea concubinului.
Vecina a fost cea care i-a sesizat pe oamenii legii, bărbatul fiind reţinut, ulterior arestat şi până la sentinţă aflându-se sub strajă.
Atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în cadrul dezbaterilor judecătoreşti inculpatul nu şi-a recunoscut vina.
Procurorii care au solicitat condamnarea inculpatului la detenţie pe viaţă, au contestat deja sentinţa primei instanţe, pe care o consideră prea blândă în raport cu faptele comise.
Procuratura a sesizat autoritatea tutelară în vederea monitorizării acestui caz şi întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia împotriva violenţei şi neglijenţei, inclusiv, luarea copilului din familie.
comentarii: