Serbia introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate

Serbia şi-a amendat marţi Codul penal prin introducerea pedepsei cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, pentru infracţiuni precum violul şi crima atunci când victimele sunt copii, femei însărcinate şi persoane lipsite de ajutor, transmite dpa.

Foto: World Atlas

Legea Tijana a fost iniţiată de către Igor Juric, a cărui fiică Tijana a fost răpită, violată şi ucisă în anul 2011. Juric şi-a asigurat sprijinul a 160.000 de persoane pentru iniţiativa sa şi a fost prezent în parlament în momentul votării actului normativ.

Noua lege permite, de asemenea, o pedeapsă de închisoare pe viaţă, dar cu posibilitatea de eliberare condiţionată după executarea a 27 de ani, pentru infracţiuni ca genocidul şi alte crime de război, asasinatul politic, criminalitatea organizată şi periclitarea ordinii constituţionale.

Pentru infracţiunile respective pedeapsa era de până la 40 de ani de închisoare.

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, i-a solicitat anterior în cursul acestei luni Belgradului să reconsidere amendamentele respective întrucât regulile europene în domeniu stipulează că o sentinţă pe viaţă trebuie să includă posibilitatea eliberării.

Un judecător de la o curte de apel sârbă, Miodrag Majic, a declarat luni pentru postul privat de televiziune N1 că noile norme încalcă convenţiile internaţionale şi standardele europene, scrie agerpres.ro

''A lăsa pe cineva fără speranţă este considerată o pedeapsă inumană'', a spus Majic.


Pub