Image-Description
Cutremurător: O fetiță de doar șapte ani, din Ialoveni, a fost violată de tatăl vitreg
Social 21 mai 2019, 16:00 | 1418

Un bărbat de 40 de ani, din raionul Ialoveni, a fost condamnat la 24 de ani de pușcărie după ce și-a violat fiica vitregă în vârstă de șapte ani.

Inculpatul a fost recunoscut vinovat după ce procurorii au demonstrat că, în intervalul anilor 2017 – 2018, acesta a abuzat-o sexual pe fiica minoră a concubinei sale, în vârstă de șapte ani.

Abuzurile aveau loc sistematic, fie când mama fetei pleca de acasă, fie se afla chiar în odaia vecină. Deşi i-a povestit mamei despre ce i se întâmplă, femeia nu a luat măsuri, ţinându-i apărarea concubinului.

Vecina a fost cea care i-a sesizat pe oamenii legii, bărbatul fiind reţinut, ulterior arestat şi până la sentinţă aflându-se sub strajă.

Atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în cadrul dezbaterilor judecătoreşti inculpatul nu şi-a recunoscut vina.

Procurorii care au solicitat condamnarea inculpatului la detenţie pe viaţă, au contestat deja sentinţa primei instanţe, pe care o consideră prea blândă în raport cu faptele comise.

Procuratura a sesizat autoritatea tutelară în vederea monitorizării acestui caz şi întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia împotriva violenţei şi neglijenţei, inclusiv, luarea copilului din familie.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie