„Portretul” celui mai întâlnit viciu – fumatul. Versiunea R. Moldova

Vă mai amintiți de timpul când localurile erau pline de fum? Când puteai să aprinzi o țigară în restaurant după o cină delicioasă? Sau când fumătorii nu erau nevoiți să iasă în stradă sau în fața birourilor? Legea care a marcat o schimbare fundamentală în atitudinile față de fumat împlinește trei ani, în ziua de 31 mai. Aceasta a justificat interzicerea fumatului în spațiile publice închise, semiînchise și deschise. Susținătorii săi și-au motivat opinia prin faptul că tutunul dăunează grav sănătății și că fumătorii i-au pus pe ceilalți în pericol prin expunerea lor la fumatul pasiv.

Foto: cdn.ceotodaymagazine.com

De cealaltă parte, adversarii au sugerat că riscurile asociate fumatului pasiv nu justifică atacul împotriva fumatului și că restricțiile nu vor micșora numărul celor dependenți de viciu. La 3 ani de la adoptarea legii, statisticile oficiale atestă în continuare un număr major al consumatorilor de tutun din țara noastră – peste 25% din populație – Moldova ocupând o poziție de mijloc în clasamentul mondial.

Top țări consumatoare de tutun

Țările din sud-estul Europei au cea mai mare rată a fumătorilor, în timp ce în statele vestice numărul acestora este mai mic. Nivelul de dezvoltare a societății și gradul de educație a populației sunt în strânsă legătură cu tentația oamenilor de a deveni dependenți de țigări, arată un studiu al „Adam Smith” Institute. Statele cu o economie dezvoltată din Uniunea Europeană au sisteme eficiente de reglementare a acestui domeniu, iar populația înțelege mai bine riscurile pe care le are fumatul asupra sănătății. Muntenegru se află pe primul loc în lume, cu un consum mediu anual pentru un adult egal cu 4124,53 de țigări fumate. Alături de Muntenegru, în top 10 țări cu cei mai înrăiți fumători intră Belarus, Macedonia, Rusia, Bulgaria, Slovenia și Bosnia (sursa: studiu OMS, 2014).

Profilul fumătorului moldovean

Conform statisticilor, în Republica Moldova fiecare al patrulea cetățean fumează. Cei mai mulți oameni încep să fumeze în adolescență, iar la etapa maturității acesta este deja un obicei, arată studiile internaționale. Principalele motive care îi determină să îmbrățișeze viciul de la o vârstă fragedă sunt socializarea, relaxarea sau dorința de a experimenta spiritul de aventură. Datele unui studiu realizat de Biroul Național de Statistică în 2017 arată că fiecare al doilea fumător din țara noastră a deprins viciul până la 19 ani. Iar numărul bărbaților care fumează este de zece ori mai mare decât cel al femeilor.

· Mai bine de jumătate dintre fumători au vârste cuprinse între 25 și 34 de ani.

· Fiecare al treilea bărbat din țara noastră fumează zilnic sau ocazional.

· Chiar dacă femeile dependente de acest viciu sunt de zece ori mai puține, totuși, mai mult de jumătate dintre fumătoarele între 45 și 54 de ani fumează peste 20 de țigări pe zi.

· Cei mai mulți fumători locuiesc în mediul urban.

· Majoritatea fumătorilor din orașe încep să fumeze până la 15 ani.

· Un fumător din Moldova consumă anual în medie până la 1500 de țigări.

Industria tutunului – generator de venituri la bugetul de stat

Fumatul, deși considerat a fi unul dintre cele mai periculoase vicii pentru sănătate, constituie o sursă importantă de venit la bugetul public. Începând cu 2016, guvernul a majorat anual cotele de impunere fiscală a produselor din tutun pentru a atinge rata minimă de 90 de euro/1.000 bucăți, conform Directivei Uniunii Europene (UE) până la începutul următorului deceniu, așa cum se prevede în cadrul actualului Acord de Asociere cu UE. În 2017 volumul de țigări impozitate au fost de aproximativ 5,55 miliarde de bucăți. Astfel, veniturile obținute din accizarea produselor din tutun, doar în anul trecut, au atins cifra 2,04 miliarde de lei (110,6 milioane de dolari SUA) sau 1,16 la sută din PIB-ul Republicii Moldova. (sursa: worldbank.org)

Măsurile de luptă cu fumătorii

Numărul major de fumători din Moldova le-a determinat pe autorități și partenerii lor (organizații internaționale și non-guvernamentale) să întreprindă măsuri sporite pentru diminuarea consumului produselor de tutun – de la campanii de informare și restricții legislative până la programe naționale de consiliere. În următorii ani, autoritățile vor continua implementarea Programului național privind controlul tutunului pentru anii 2017-2021 și Planul de acțiuni privind realizarea acestuia. Prin acesta autoritățile își propun să instituie un sistem național de monitorizare a tendințelor morbidității și ale mortalității legate de consumul produselor din tutun, de informare și educare a populației în privința daunelor cauzate de fumat, de inițiere a unor programe de consiliere pentru persoanele fumătoare, precum și de tratament al dependenței de tutun.

Ziua Mondială fără Tutun

Pe 31 mai Moldova marchează Ziua Mondială fără Tutun. Aceasta a fost declarată de Organizația Mondială a Sănătății în anul 1987, în scopul atragerii atenției asupra pericolul fumatului asupra societății. În acest context, redacția Unimedia a pregătit o serie de materiale tematice, care vor fi publicate pe parcursul lunii curente și în care vom reflecta mai multe subiecte care țin de acest domeniu.


Pub