(video) Ilie Ștefîrță: „Totul este posibil, iar limitele sunt doar în mintea noastră!”

Primul protagonist din cadrul campaniei „Cooltivăm Sănătatea” este Ilie Ștefîrță, un tânăr sportiv în scaun cu rotile, care a câștigat mai multe competiții sportive și, prin exemplul său, demonstrează, atât persoanelor cu dizabilități, cât și tuturor celorlalți, că absolut totul este posibil și că limitele sunt doar în mintea noastră.

Foto: YouthKlinicMoldova

„Una din dorințele din copilărie a fost să practic sportul. Practic sportul de la 11-12 ani. Limitele se depășesc de fiecare dată, la fiecare start când vii, îți depășești limitele. Din simplul motiv că ai ridicat fundul din pat și ai ieșit la start. Asta e, asta tot e o depășire. Vreau medalia olimpică la ciclism și spre asta tind. Sper în 2020 să ajung. Mergem înainte pentru că merită!”, spune Ilie Ștefîrță.

Ilie își îndeamnă semenii să-și realizeze visurile și să creadă în forțele proprii. La fiecare maraton, prin exemplul său, tânărul motivează circa 20-30 de mii de persoane.

E #COOL să ai încredere în forțele proprii și să-ți urmezi visurile!

Dacă te confrunți cu diferite situații dificile în dezvoltarea ta fizică și emoțională, vino la cel mai apropiat Centru de Sănătate Prietenos Tinerilor din rețeaua Youth Klinic Moldova! Împreună Cooltivăm sănătatea!

#COOLtivamSanatatea este o campanie sustinuta de Swiss Cooperation in Moldova in parteneriat cu UNICEF Moldova, Ministerul Sanatatii, Muncii și Protectiei Sociale al Republicii Moldova și Centrul Neovita.

Youth Klinic Moldova este o rețea națională de Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor, care oferă servicii medicale și psiho-sociale, gratuite și confidențiale, pentru adolescenți și tineri până în 24 de ani la: ginecolog, urolog-androlog, dermatovenerolog, testare voluntară HIV, psiholog, asistent social.

Ilie Ștefîrță / Sursa:YouthKlinicMoldova


Pub