„Deja e mai bine”: După majorarea prețurilor la carburanți, CFM anunță bilete mai scumpe pentru călătoriile cu trenul Chișinău-Odesa

CFM anunță că începând cu data de 24 mai, călătoriile cu trenul Chișinău-Odessa, clasa I și II, se vor scumpi. Potrivit instituției, decizia a fost luată ca urmare a majorării prețurilor la carburanți.

Foto: CFM

„Începând cu data de 24 mai, CFM modifică tarifele de indexare în vagoanele de clasa I şi II a trenului modernizat nr.642/641 Chişinău-Odesa urmare a majorării prețurilor la carburanți și a fluctuațiilor cursului valutar. CFM menţine neschimbat coeficientul de indexare pentru vagonul de clasa III.

La solicitarea călătorilor se va dubla numărul de locuri de clasa I şi II cu vagoane suplimentare pe toată durata sezonului estival”, se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, preţul unei călătorii va constitui:

clasa I - 195 lei

clasa II - 180 lei

clasa III - 150 lei

Trenul nr.642/641 Chișinău-Odesa pornește din stația Chișinău la ora 07:05 și ajunge la destinație la ora 10:45. La întoarcere, trenul pornește din Odessa la ora 18.45 și ajunge la Chișinău la ora 22.20.

UNIMEDIA amintește că mai multe benzinării din țară au afișat, la data de 16 mai, prețuri mai mari pentru carburanți, unii petroliști majorând prețul vechi cu 5 la sută.

Creșterea prețurilor la produsele petroliere a ajuns în vizorul Consiliului Concurenței, care s-a autosesizat și a declanșat o investigație pentru a stabili dacă a existat o înțelegere de cartel.


Pub