Doi cetățeni chinezi au fost reținuți în Rusia pentru o fraudă de două miliarde de dolari

PE SCURT

Doi cetățeni chinezi au fost reținuți pe aeroportul din Habarovsk din Rusia, a declarat Irina Volk, reprezentantul oficial al Ministerului de Interne al Rusiei citată de presa rusă.

Bărbatul în vârstă de 41 de ani și femeia de 66 de ani se aflau în căutare internațională, fiind acuzați de deturnarea a peste 1,9 miliarde de dolari prin intermediul unei piramide financiare.

PE LUNG

Potrivit MAI de la Moscova, reținuții făceau parte din conducerea unei organizații criminale. Pentru a implementa planul, au creat o organizație comercială care a inclus mai mult de 50 de mii de angajați.

„Potrivit estimărilor preliminare, peste 1,5 milioane de persoane au suferit ca urmare a activităților ilegale, valoarea daunelor a fost de aproximativ 13,4 miliarde de yuani (aproximativ 1,9 miliarde de dolari”, a spus Volk.

Reținerea a avut loc la inițiativa Biroul Interpol din regiunea Primorie în cadrul cooperării transfrontaliere cu Ministerul Securității din China.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.