Turiști străini răniți în Egipt
Externe 20 mai 2019, 19:23 | 1195

17 oameni au fost răniți în Egipt, după ce un dispozitiv exploziv a fost aruncat în preajma unui autocar cu turiști

Egipt

Deflagrația a avut loc în faţa unui muzeu, în preajma Piramidelor din Giza. În urma exploziei, ferestrele autocarului au fost sparte. Avariate au fost și alte câteva mașini. Potrivit autorităților locale, majoritatea răniților sunt cetățeni străini. Un atentat similar s-a produs și în luna decembrie. Atunci au murit trei turişti vietnamezi şi un ghid egiptean, iar cel puţin alţi 10 oameni au fost răniți.

Brazilia

11 persoane au fost ucise şi una a fost rănită într-un oraş din nordul Braziliei, după ce mai mulți indivizi înarmați au deschis focul într-un bar. Printre victime sunt şase femei şi cinci bărbaţi. Atacatorii aveau feţele acoperite și nu au putut fi, deocamdată, identificați. Necunoscut rămâne și motivul ce i-a determinat să tragă la întâmplare.

Germania

Cel puţin o persoană a murit şi alte 60 au fost rănite, după ce un autobuz s-a răsturnat pe o autostradă din estul Germaniei, în apropierea oraşului Leipzig. Cauza producerii accidentului nu este cunoscută. Persoanele rănite au fost preluate de mai multe elicoptere şi transportate la spital. Autobuzul cu 74 de persoane circula pe linia Berlin-München.

Opinia ta contează. Comentează!