Arnold Schwarzenegger a fost agresat la un eveniment sportiv în Africa de Sud

Fostul guvernator al Californiei, actorul Arnold Schwarzenegger, a fost lovit cu picioarele în spate de un bărbat, la un eveniment sportiv din Africa de Sud.

Foto: Getty

Schwarzenegger, în vârstă de 71 de ani, discuta cu fanii în timpul unui concurs la evenimentul Arnold Classic Africa, la Johannesburg, în momentul în care un bărbat venit l-a lovit în spate din săritură, cu ambele picioare.

Fostul guvernator le-a mulţumit fanilor pe Twitter pentru că s-au arătat îngrijoraţi după incident. El a precizat că “nu există motive de îngrijorare”. “Am crezut că am fost îmbrâncit de mulţime, ceea ce se întâmplă mult. Mi-am dat seama că am fost lovit abia atunci când am văzut filmuleţul, ca voi toţi. Mă bucur că idiotul nu mi-a întrerupt intervenţia pe Snapchat”, a notat el.

Sursa - news.ro


Pub