„Justiția” lui Plahotniuc: Maia Sandu, despre eliberarea din arest la domiciliu a principalilor suspecți, implicați în crima din fața unui club de noapte din capitală

Ceea ce se întâmplă în acest dosar seamănă foarte mult cu un alt caz de omor în care au fost implicați sportivi K-1, inclusiv fostul deputat PD Constantin Țuțu, scos basma curată de către sistem. Cel puțin astfel a reacționat lidera PAS, Maia Sandu, la decizia instanței prin care principalii suspecți, implicați în crima din fața unui club de noapte din capitală, au fost eliberați din arest la domiciliu.

Foto: anticorupție.md
Maia Sandu / Sursa:fb

De menționat că la un an de omorul în bătaia a unui tânăr de 28 de ani la discoteca Edgo de lângă Centrul comercial Atrium, cei doi luptători K-1, învinuiți de comiterea crimei, Aurel Ignat și Mihai Pârgaru, au fost eliberați din arest la domiciliu. Instanța a respins solicitarea procurorului pe caz de a-i pune pe cei doi sub control judiciar, cu aplicarea interdicției de a părăsi localitatea.

Amintim că bătaia de la Discoteca Edgo a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018. În urma altercației, au fost transportați la Spitalul de Urgență Aurel Ignat, cu o plagă la cap, și Sergiu Bejenari, care a decedat peste șaze zile din cauza loviturilor.


Pub