Primăria Chișinău cere opinia cetățenilor: Unde și câte gherete să fie amplasate în perioada estivală în parcurile capitalei

Primarul interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, cere ajutorul chișinăuienilor referitor la amplasarea gheretelor în fiecare sector al municipiului pe timpul estival. În acest sens, cetățeni sunt îndemnați să se expună cu părerea despre locația sau câte unități comerciale și-ar dori să fie instalate.

Foto: UNIMEDIA

„Îmi doresc ca în acest an să nu avem alei pline de gherete de toate culorile și cu aspect estetic urât. Motiv din care am solicitat pretorilor să prezinte propunerile de amplasare în parcuri. De la 140 de unități comerciale propuse, am ajuns la 40”, anunță Ruslan Codreanu.

De menționat că punctele comerciale vor activa din 1 iunie până la 30 octombrie și vor putea comercializa doar băuturi răcoritoare, înghețată și băuturi fierbinți.

Amplasarea gheretelor în parcurile și scuarurile din capitală urmează să fie distribuită astfel:

Scuarul Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului” – 4 gherete Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” – 4 gherete Parcul ”Valea Morilor” – 14 gherete Parcul ”Valea Trandafirilor” – 12 gherete Parcul ”La Izvor” – 6 gherete Parcul ”Alunelul” – 1 gheretă Parcul ”Dendrariu” – 4 gherete

Participanții la sondaj urmează să expedieze părerile lor până duminică, 19 mai 2019, pe adresa de e-mail drp@pmc.md.

„Așteptăm sugestiile voastre aici sau pe adresa de email drp@pmc.md cu precizarea “sondaj gherete în parcuri”. Luni la ședința operativă vom face o totalizare. Vă mulțumim!”, a mai adăugat Codreanu.

Cu triunghi sunt marcate locațiile unde va activa o singură gheretă, iar cu pătrat cele unde vor fi amplasate maximum 3 gherete.

amplasarea gheretelor / Sursa:Ruslan Codreanu/facebook

Pub