Filip cere reluarea asistenţei UE
Politic 15 mai 2019, 18:02 | 1817

Pavel Filip încearcă să-i convingă pe liderii Uniunii Europene să reia asistența financiară, pentru Republica Moldova. Problema a fost abordată la Bruxelles, într-o discuție cu Johannes Hahn, comisarul european pentru Politica de Vecinătate și Negocieri de Extindere, potrivit unui comunicat de presă. Astfel, Chişinăul cere sprijin financiar din Europa, deși liderii PD spuneau înainte de alegerile parlamentare că se pot descurca și fără bani europeni.

Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, Pavel Filip şi Johannes Hahn au discutat despre situația post-electorală, despre stadiul actual al relațiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, precum şi despre gradul de implementare a Acordului de Asociere. În acelaşi comunicat se arată că în cadrul întrevederii cu Johannes Hahn, Pavel Filip a pledat pentru reluarea asistenței financiare europene.

Premierul în exerciţiu s-a aflat la Bruxelles cu prilejul evenimentelor consacrate celei de-a zecea aniversări a Parteneriatului Estic. Pavel Filip cere reluarea asistenţei financiare europene după ce vice-preşedintele PD, Andrian Candu, spunea înainte de alegerile parlamentare că noul Parlament de la Chișinău s-ar putea să nu mai aibă nevoie asistența macrofinanciară din partea Uniunii Europene şi că se va descurca pe cont propriu.

Andrian Candu vorbea despre cele 100 de milioane de euro, promise de Uniunea Europeană, dintre care 40 de milioane de euro urmau să fie acordaţi sub formă de grant. Banii n-au mai ajuns la Chişinău. Asistența financiară europeană a fost suspendată după ce PD şi PSRM au introdus sistemul mixt de vot, contrar avizului Comisiei de la Veneţia, dar şi ca urmare a derapajelor antidemocratice ale guvernării și invalidării alegerilor de anul trecut din Chișinău, câştigate de Andrei Năstase. Decizia Uniunii Europene de a îngheţa asistenţa financiară pentru Guvernul de la Chişinău a provocat reacţii dure la nivelul conducerii Partidului Democrat, iar premierul Pavel Filip a lansat acuzaţii la adresa UE, precum că această decizie ar reprezinta "o imixtiune în politica internă a Republicii Moldova".

Opinia ta contează. Comentează!