Ar fi furat bijuterii dintr-o Mănăstire
Social 15 mai 2019, 18:14 | 1041

Doi indivizi de 45 de ani, care ar fi jefuit o mănăstire din satul Nicoreni, raionul Drochia, vor compărea pe banca acuzaţilor și riscă între șapte și 12 ani de închisoare. Ei ar fi furat bijuterii din aur şi argint, estimate la peste un milion de lei, care erau puse la o icoană a Maicii Domnului.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, la începutul lunii aprilie, unul dintre inculpaţi a pătruns pe fereastră în lăcașul sfânt, de unde a sustras mai multe obiecte de cult. Peste trei zile, el a revenit la locul crimei însoțit de un amic, care fusese eliberat, înainte de termen, din detenţie chiar în acea zi. Cei doi au pătruns din nou în biserica mănăstirii, au scos sticla de la icoana Maicii Domnului și au furat mai multe bijuterii donate de enoriaşi. Indivizii au fost reţinuţi în aceeaşi zi, la Autogara Soroca. Procurorii spun că lucrurile luate din lăcaşul de cult au fost găsite la ei şi restituite mănăstirii. Cei doi bărbați sunt din raioanele Făleşti şi Orhei. Ei au mai fost condamnaţi pentru alte furturi din biserici.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie