09:02:23 29.03.2024
Stiri

Deputat PAS, despre decizia CC, care a stabilit că șeful statului nu poate înainta un candidat la funcția de premier, în lipsa alegerii unei conduceri a Parlamentului: „Dezmăț total”

Politică 15.05.2019 10:11 Vizualizări1967 Autor: Ziarul National
Deputat PAS, despre decizia CC, care a stabilit că șeful statului nu poate înainta un candidat la funcția de premier, în lipsa alegerii unei conduceri a Parlamentului: „Dezmăț total”


Hotărârea Curții Constituționale care a stabilit că președintele R. Moldova nu poate înainta un candidat la funcția de premier, dacă nu sunt alese mai întâi organele de lucru ale Parlamentului ar contrazice Constituția și jurisprudența acestei instituții de până acum.

Opinia îi aparține deputatului din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco.

„Hotârârea de astăzi a Curții Constituționale demonstrează încă o dată cât de jos a căzut această instituție. Președintele Parlamentului este doar un moderator al ședințelor plenare și în toată lumea este așa. Iar existența sau lipsa acestuia, aflarea în concediu sau pe buletin nicidecum nu este în măsură să anuleze prevederile exprese ale Constituției, conform cărora Guvernul se alege cu votul majorității deputaților aleși sau legile se adoptă cu 51 de voturi. Această Curte Constituțională nu doar că extinde prevederile textelor constituționale prin interpretare adăugând la Constituție, ci chiar vine cu norme care contrazic textul Constituției și jurisprudența Curții Constituționale de până acum. În două cuvinte - dezmăț total!”, a comentat Litvinenco.

Menționăm că, prin decizia sa definitivă din 15 mai, Curtea Constituțională a mai stabilit că lipsa întrunirii Parlamentului în ședință plenară pentru examinarea chestiunii învestiturii Guvernului, atunci când există organe de conducere ale Legislativului, echivalează cu respingerea solicitării de învestitură. Iar sintagma „cel puțin două solicitări de învestitură” conținută în Constituție nu presupune, în mod obligatoriu, desemnarea aceleiași candidaturi la funcția de premier.

Vedeți decizia Curții Constituționale AICI.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md