Schimb de replici între Șor și Codreanu
Politic 14 mai 2019, 21:43 | 1331

Trecerile subterane din Chișinău au devenit subiect de ceartă între primarul interimar Ruslan Codreanu și deputatul Ilan Șor, fost primar de Orhei. Primul zice că nu va accepta că al doilea să facă ordine în pasajele dintr-un sector al orașului, deoarece ar folosi mijloace financiare dubioase. Ilan Șor așteaptă un răspuns oficial din partea lui Ruslan Codreanu. ”Cei doi se scuipă la indicațiile lui Plahotniuc", este de părere copreședintele Blocului ACUM Platforma DA și PAS, Andrei Năstase.

Primăria nu va accepta acest cadou electoral, a scris Ruslan Codreanu pe facebook. Potrivit acestuia, subteranele de la Botanica vor fi reparate în următoarea perioadă din bugetul Primăriei. ”Am alocat în acest an 10 milioane de lei pentru opt treceri subterane”, a precizat acesta, adăugând că are suspiciuni în privința celor promise de către Șor.

Codreanu nu scrie însă când Primăria va începe lucrările. În replică, Ilan Șor afirmă că trecerile subterane arată groaznic.

În același mesaj postat pe facebook, Șor scrie că proveniența banilor pentru reparația subteranelor sunt informații deschise și i-a recomandat lui Codreanu să se informeze, în loc să facă insinuări nefondate. Ilan Şor scrie că aşteaptă un răspuns oficial de la Ruslan Codreanu. În acest context, copreședintele Blocului ACUM Platforma DA și PAS, Andrei Năstase, a declarat în cadrul unei conferințe că dacă era să fie el primar, toate trecerile subteranele din Chișinău ar fi fost astăzi reparate cu fonduri europene și cu sprijinul financiar primit de la București.

În context amintim că procesul-verbal privind constatarea agitației lui Andrei Năstase în ziua alegerilor pentru Primăria Chișinău a fost anulat din nou. Hotărârea a fost emisă ieri de Judecătoria Chișinău, sediul Centru. Se întâmplă după ce Curtea de Apel Chișinău a casat decizia primei instanțe și a dispus rejudecarea cauzei. Procesul este tergiversat cu un singur scop, susține Andrei Năstase.

La apelurile noastre repetate nu a răspuns nici Ilan Șor, nici Ruslan Codreanu, nici Vladimir Plahotniuc.

Opinia ta contează. Comentează!