00:32:37 25.04.2024
Stiri

Alimente bune împotriva depresiei

Știri 14.05.2019 07:31 Vizualizări2389 Autor: Ziarul National


Alimente bune împotriva depresiei

Stările depresive şi depresia sunt cazuri care apar din ce în ce mai des în zilele noastre, la persoane de toate vârstele.

Medicaţia şi psihoterapia ajută în tratarea acestor simptomatici, însă alternativ este important de ştiut şi faptul că ceea ce alegem să consumăm poate avea un efect la fel de puternic asupra stării noastre de spirit. Iată ce alimente atestă cercetătorii că pot fi foarte bune în lupta cu schimbările de dispoziţie şi depresia!

Carnea de curcan

Pasărea tradiţională pe care o servesc americanii în celebra Zi a Recunoştinţei conţine triptofan, o proteină extrem de vitală, pe care organismul o foloseşte în producţia de serotonină. Aceasta este o substanţă chimică aflată la nivelul creierului, care joacă un rol cheie în depresie, spun cercetătorii. De fapt se pare că unele medicamente antidepresive acţionează ţinând cont de modul în care creierul utilizează serotonina. Se poate obţine acelaşi efect de îmbunătăţire a stării de spirit prin consumul de pui şi soia.

Laptele

Este o sursă bună de vitamina D. Dacă ai niveluri foarte scăzute ale acestui nutrient în corpul tău, acest lucru poate cauza uneori simptome depresive sau chiar depresie în sine. Un studiu norvegian a constatat faptul că persoanele care au luat un supliment de vitamina D au fost mai puţin deprimate faţă de persoanele care nu au făcut acest lucru. Nu-ţi place laptele? Include vitamina D în dieta ta zilnică prin intermediul cerealelor îmbogăţite cu suplimente alimentare, sucurilor şi/sau conservelor de peşte.

Nucile braziliene

Această gustare este bogată în seleniu, substanţă care te ajută să îţi protejezi corpul de particule mici, dăunătoare numite radicali liberi. Un studiu a constatat faptul că tinerii care nu aveau suficientă cantitate din acest nutrient în dietele lor au avut mai multe şanse de a fi deprimaţi. Cercetătorii nu au putut spune cu siguranţă dacă seleniul scăzut a provocat depresia, însă se cunoaşte faptul că joacă un rol crucial.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md