(video) Anticorupție: Șeful sectorului de poliție care și-a amenajat apartament la locul de muncă a ajuns sub lupa Autorității Naționale de Integritate

Nicolae Cornescu, șeful Sectorului de Poliție nr. 1 din sectorul Buiucani, mun. Chișinău, care a fost subiectul unei anchete a Centrului de Investigații Jurnalistice pentru și-a amenajat un apartament în sediul instituției pe care o conduce, a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI), scrie anticoruptie.md.

În răspunsul oferit Centrului de Investigații Jurnalistice, Rodica Antoci, președinta ANI, susține că în privința lui Nicolae Cornescu „s-a inițiat controlul averii și al intereselor personale”.

Amintim că la 12 aprilie curent, Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova a publicat o investigație care arată că Nicolae Cornescu a acaparat un spațiu de 38 de metri pătrați din imobilul care găzduiește secția de poliție, unde și-a amenajat un apartament cu toate comoditățile. Imobilul acaparat abuziv, dar nu fără acordul tacit al superiorilor, se află în centrul istoric al Chișinăului și nu este înregistrat la Cadastru.

Cu toate acestea, polițistul, în grad de maior, care conduce Sectorul de poliție, locuiește nestingherit, cu familia sa, de cel puțin zece ani în acest imobil. Investigarea acestui subiect a pornit de la o sesizare pe Harta Corupției. După publicarea investigației, am primit mai multe reacții din partea cititorilor, care ne-au comunicat că maiorul Cornescu conduce un automobil de lux de model BMW încredințat prin procură.

În Declarația de avere și interese personale semnată de Nicolae Cornescu pentru 2018 nu se regăsesc nici locuința din sectorul de poliție și nici automobilul de lux.


Pub