Surse: Gimnasta Alina Kabaeva a născut gemeni

Campioana olimpică la gimnastică ritmică Alina Kabaeva a născut doi băieți la o maternitate din Moscova pe data de 7 mai, la ora locală 10:00, anunță Dom2Life, citat de Altfel.md.

Foto: SERGEI CHIRIKOV/AFP/Getty Images

Potrivit unor surse, gimnasta în vârstă de 37 de ani a fost supravegheată de cei mai buni doctori din instituția medicală unde a născut. Pe toată perioada internării, întreg etajul patru al Centrului de Obstetrică și Ginecologie Kulakov din Moscova a fost rezervat unei singure persoane, în timp ce ceilalți pacienți au fost transferați în alte saloane de la alte etaje.

Aceleași surse spun că instituția medicală a fost inundată de oameni care asigurau paza Alinei Kabaeva, în special etajul pe care se află salonul VIP, unde a fost internată sportiva. Ei controlau în mod strict ca nici o persoană străină să nu pătrundă pe teritoriu.

Mai mult, mâncarea tinerei mame era comandată din restaurantele de elită din zonă.

Atât numele gemenilor, cât și informațiile despre parametrii lor la naștere sunt ținute în mare secret, la fel ca și faptul venirii lor pe lume. Cu toate acestea, o sursă a declarat pentru Dom2Life.ru că nu există nicio îndoială cu privire la autenticitatea acestei știri.

Alina Kabaeva a primit titlul de campioană la gimnastică ritmică la jocurile olimpice din 2004 de la Atena. A activat de asemenea și în calitate de deputat în Duma de Stat a Rusiei în perioada 2007 - 2014.

Despre viața personală a sportivei nu se știe oficial nimic. Totodată, zvonurile precum că Kabaeva este iubita președintelui Rusiei, Vladimir Putin au început încă în anul 2008.


Pub