image
Sursa foto: Getty Images

Will Smith a anunțat că ia o pauză de la actorie

Will Smith a declarat că a luat o pauză de doi ani de la actorie deoarece a simţit că îşi atinsese limitele, relatează Press Association.

Actorul american, care a împlinit 50 de ani în luna septembrie, a recunoscut că a fost nevoit să se retragă de pe platourile de film pentru a-şi dezvolta capacităţile personale, potrivit Agerpres.

El revine în această lună pe marile ecrane în rolul Duhului, într-o versiune live-action a filmului ''Aladdin''.

După ce şi-a surprins fanii cu prezenţa sa în Leicester Square din Londra, Will Smith a declarat pentru Press Association că a petrecut câţiva ani ''învăţând, dezvoltându-mă şi evoluând''.

''Am simţit că am atins limita a ceea aş putea avea şi a ceea ce aş putea fi şi face în viaţă'', a spus actorul. ''Viaţa mea a ajuns la ceea ce mintea, educaţia şi inteligenţa emoţională pot face faţă aşa că am simţit că trebuia să mă retrag o clipă şi să mă dezvolt, iar acum am idei noi şi credinţe noi şi aştept cu nerăbdare să creez noi experienţe'', a adăugat Smith.

Actorul a precizat că fiul său Jaden, în vârstă de 20 de ani, l-a încurajat să calce pe urmele lui Robin Williams, care a deţinut anterior rolul Duhului din ''Aladdin''.

''Când un film se bazează, în mod real şi profund, pe idei apropiate sufletului meu acest lucru este întotdeauna de ajutor. Conceptele din jurul lui Aladdin, personaj care devine bărbat, conceptele din jurul Duhului, de a oferi şi de a ajuta, acestea sunt idei pe care sunt încântat şi mândru să le promovez în jurul lumii'', a subliniat Smith.

În cadrul unei conferinţe de presă organizată anterior, Smith a recunoscut că este încântat să promoveze un film despre care consideră că merită să fie vizionat. ''Este aşa de frumos să fac acest lucru cu un film bun. M-am aflat în faţa multora dintre voi cu filme mai puţin spectaculoase'', a mărturisit el.

''Aladdin'' va avea premiera la sfârşitul lunii mai.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: