Ed Sheeran o devansează pe Adele în clasamentul celor mai bogaţi muzicieni din Marea Britanie

Cântărețul Ed Sheeran și-a dublat averea, conform clasamentului cu cei mai bogaţi muzicieni din Regatul Unit al Marii Britanii. Artistul a ajuns pe locul 17, cu 185 de milioane de euro, și o devansează pe Adele, care are o avere de 174 de milioane de euro și se situează pe poziția 22.

Foto: Evening Standard

Săptămânalul britanic, citat de News.ro, a anunţat că apariția în acest clasament a unor muzicieni cu vârste cuprinse între 28 şi 31 de ani este o excepţie, în faţa unor „veterani” precum Andrew Lloyd Weber (autorul musicalurilor „Fantoma de la Operă” sau „Cats”) cu cele 820 de milioane de lire sterline ale sale”. Compozitorul în vârstă de 71 de ani se află pe primul loc.

În top 40 al celor de la The Sunday Times apar în special din muzicieni rock. Printre aceştia se numără Paul McCartney şi soţia sa, Nancy Shevell, poziţionaţi pe locul doi, cu 750 de milioane de lire sterline. Aflat pe primul loc în 2018, cuplul a pierdut 70 de milioane de lire sterline din capital într-un an.

Irlandezul Bono şi trupa sa U2 urmează în clasament cu o avere estimată la 533 de milioane de lire sterline. Următorul este Sir Elton John cu 320 de milioane de lire sterline şi Mick Jagger, de la The Rolling Stones, cu 275 de milioane de lire sterline.

De remarcat că rapperul Stormzy, în vârstă de 25 de ani, a intrat în top cu o avere estimată la 16 milioane de lire sterline.


Pub