Potrivit IPJ Galaţi, sâmbătă, la 14.25, un bărbat a sunat la 112 şi a reclamat că, ajungând la domiciliu, şi-a găsit copilul de 8 luni in stare de inconştienţă, scrie news.ro.
"Un echipaj al poliţiei s-a deplasat la faţa locului şi a constatat că cele sesizate se confirmă. Copilul a fost transportat la spital de un echipaj al ambulanţei. Se efectuează verificări pentru a se stabili împrejurările producerii evenimentului şi încadrarea juridică a faptei, "susţin reprezentanţii IPJ Galaţi.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, copilul de 8 luni sugrumat şi mama lui au fost găsiţi în stare gravă de soţul femeii, care fusese plecat la plimbare cu celălalt copil. Bărbatul a sunat la 112 iar odată veniţi medicii de la Ambulanţă i-au resuscitat pe cei doi, iar după ce au fost stabilizaţi au fost transportaţi la spital.
Cel mai probabil, femeia, care se pare că suferea de depresie, va fi acuzată de tentativă de omor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!